Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pensia sau viaţa!

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 17 ianuarie 2011 ·

Botiş dă asigurări că nici o mamă nu va fi dată afară, nici în primul şi nici în al doilea an de concediu pentru creşterea copilului. Excepţie fac doar situaţiile în care firma la care sunt angajate mamele dă faliment. În rest, totul e OK, pe garanţia ministrului Muncii.

Încă de anul trecut, preşedintele, premierul, ministrul Apărării şi, parcă şi cel de la Finanţe, s-au bătut cu pumnul în piept că nimeni nu se va atinge de pensiile militarilor. E drept, cu excepţia celor în mod nejustificat foarte mari, şi care sunt puţine. Şi iată că la primele plăţi din acest an, asupra pensionarilor militari s-a abătut un veritabil bombardament de pensii medii şi mici făcute mai mici de către contabilii armatei. Cu talonul de pensie în mână , foştii militari au ascultat-o, încremeniţi, pe doamna general – contabil Lupu, asigurându-i că aşa ceva nu e posibil. Tabloul doamnei luptătoare pe frontul conturilor, flancată de alţi doi camarazi de stat major financiar şi de drapelele de luptă ale ministerului va rămâne în anale, prin solemnitatea sa mincinoasă alături de celebra secvenţă a cuvântării lui Ceauşescu, având tot CPEX-ul în spate, în care dădea în vileag agenturile şi atacul lor mârşav la orânduirea cea dreaptă.

A fost un final apoteotic: Băsescu s-a bătut cu pumnul în piept: nimeni nu se atinge de Armata Română! Boc s-a înălţat pe vârfuri şi a clamat: dreptate pentru Oştire! Iar Oprea n-a stat un minut pe gânduri când a spus că dacă aşa ceva se va întâmpla, el îşi dă pe loc demisia.

Aşa ceva s-a întâmplat şi nici Băsescu, nici Boc n-au mai scos un cuvânt, iar Oprea a uitat total ce porumbel îi ieşise din gură: „Care demisie? Ce demisie?”Au lăsat-o, toţi, pe biata doamnă general să bată, jenant, câmpii, cu cifrele sale de doi bani.

În orice ţară civilizată, pe chestia asta cei trei lideri ar fi trebuit să se încoloneze, să salute milităreşte şi să iasă

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum o ora
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 33 minute
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 2 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum o ora
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 2 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

13°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

21°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°