Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Declaraţie de avere: Oprea a donat copiilor militarilor morţi 200.000 lei

Publicat in Romania Libera, vineri 9 martie 2012 · ·

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, a făcut numeroase donaţii în anul 2011, el oferind astfel un imobil fiicei sale, dar şi indemnizaţia de ministru plus 141.000 de lei, din surse proprii, pentru copiii militarilor ucişi în teatrele de operaţii, relatează Mediafax.

Declaraţia de avere a ministrului, datată 27 februarie, arată că la data de 22 decembrie 2011, ministrul a donat un imobil fiicei sale, Ana-Maria Tudor, fostă Oprea. Cel mai probabil este vorba despre terenul de 1.000 de metri pătraţi pe care ministrul îl deţinea în Bucureşti, deoarece acesta este singurul bun imobiliar care nu mai apare în declaraţia de avere a lui Oprea, comparativ cu anii precedenţi.

El îşi menţine în rest neschimbată averea imobiliară. Astfel, Oprea are două terenuri intravilane - în suprafaţă de 3.245,85 metri pătraţi, respectiv de 950 de metri pătraţi - în oraşul Voluntari. Gabriel Oprea deţine, de asemenea, în continuare o casă de locuit în Voluntari-Pipera, în suprafaţă de 817,92 de metri pătraţi, construită în perioada 2002-2005, o casă de locuit în Bucureşti, construită în 1996, în suprafaţă de 828 de metri pătraţi, încă o casă de locuit în Bucureşti în suprafaţă de aproximativ 467 de metri pătraţi, dobândită în anul 2006, precum şi două apartamente în Capitală, dobândite în 1993.

Ministrul mai are o casă de vacanţă la Predeal, în suprafaţă de circa 150 de metri pătraţi, dobândită în 2002 şi o casă de vacanţă în Venus, din 2001. Ministrul deţine şi un spaţiu comercial în Bucureşti.

Gabriel Oprea şi soţia sa au obţinut 450.670 de lei din chirii, potrivit declaraţiei de avere. El a obţinut în 2011 o indemnizaţie corespunzătoare funcţiei sale de 58.340 de lei. Gabriel Oprea a precizat în declaraţia de avere că aceşti bani i-a donat integral copiilor cadrelor militare căzute în teatrele de operaţii. De asemenea, ministrul a donat în 2011, din surse p

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum o ora
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Cătălin Drulă: Astăzi, Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au dat liber la hoţie. Pentru PSD şi PNL e mai important să fure, să îşi scape prietenii de închisoare

News.ro acum 59 minute
Liderul USR Cătălin Drulă a afirmat că, preşedintele Klaus Iohannis, şefii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, „au dat astăzi liber la hoţie”, referindu-se la legea promulgată de către şeful statului care dezincriminează faptele de evaziune

Ucraina va primi primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie, afirmă o sursă militară de la Kiev

G4Media acum o ora
Kievul se aşteaptă să primească primele sale avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt, relatează Reuters, transmite Agerpres. Ucraina a vrut să se doteze cu a

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

Ziua Constanta acum 2 ore
Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râul din centrul orașului Sankt Petersburg, Rusia. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Un autobuz cu pasageri a rupt gardul și a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg, Rusia. Potrivit datelor preliminar

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 7 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 2 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 2 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 5 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum 4 ore
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°