Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un minut de convorbire în roaming va costa doar 1,3 lei de la 1 iulie

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 30 mai 2012 ·

Consiliul Uniunii Europene a adoptat miercuri noile reguli privind comunicaţiile mobile în UE, care vor duce la scăderea tarifelor pentru serviciile de roaming şi la o mai mare concurenţă pe piaţă.

Noile reguli vor intra în vigoare la 1 iulie 2012, înlocuind astfel regulamentul din 2007, care expiră la 30 iunie acest an.

Costul utilizării serviciilor de date va fi limitat la un plafon de 70 de eurocenţi pe megabit de la 1 iulie 2012 şi va fi redus până la 45 de eurocenţi în 2013 şi la 20 de eurocenţi de la 1 iulie 2014. În prezent nu există limite fixate pentru preţurile pe care operatorii le pot factura pentru serviciile de date mobile.

Noile limite de tarif pentru apelurile vocale vor reduce costul unui minut de apel până la 29 de eurocenţi de la 1 iulie 2012 (circa 1,3 lei), la 24 de eurocenţi la 1 iulie 2013 şi la 19 eurocenţi începând cu iulie 2014, de la preţul maxim de 35 de eurocenţi existent în prezent. Costul mesajelor scrise va scădea de asemenea de la 11 cenţi (preţul maxim actual) la 9 cenţi începând cu 1 iulie 2012, la 8 eurocenţi la 1 iulie 2013 şi până la 6 eurocenţi începând cu 1 iulie 2014. Toate tarifele sunt fără TVA.

În plus, alertele în UE pentru evitarea aşa-numitului "şoc al facturii" vor fi extinse, adresându-se şi consumatorilor care călătoresc în afara UE. Începând cu 1 iulie 2012, consumatorii vor primi un mesaj de avertizare atunci când suma convorbirilor se apropie de 50 de euro într-o lună (fără TVA), dacă reţeaua operatorului străin este compatibilă.

Începând cu 1 iulie 2014, consumatorii vor avea dreptul de a alege, dacă doresc, servicii interne şi servicii de roaming separat, de la operatori diferiţi, păstrându-şi acelaşi număr de telefon. Aceştia nu vor putea fi facturaţi în plus pentru schimbarea operatorului, iar operatorul naţional va fi obligat să îşi informeze clienţii cu p

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Taiwanul a detectat 26 de avioane ale aviației chineze în jurul insulei

Adevarul acum o ora
Ministerul Apărării din Taiwan a transmis vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, notează AFP, scrie AGERPRES.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 7 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum o ora
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

Salvamontiştii din Braşov oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care se întâlnesc cu un animal sălbatic

News.ro acum 8 ore
Salvamontiştii din Braşov le oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care aceştia s-ar întâlni cu un animal sălbatic, între care acelea de a nu pleca singuri în drumeţie pe munte, a face zgomot pentru a-şi anunţa prezenţa, a nu se apropia

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 8 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 10 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 10 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 10 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 11 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°