Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Actorul Ion Besoiu îl turna la Securitate pe Ion Caramitru

Publicat in Romania Libera, miercuri 6 aprilie 2011 ·

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a cerut Curţii de Apel Bucureşti să constate că actorul Ion Besoiu a fost colaborator al securităţii.

Directorul Teatrului Naţional din Bucureşti, actorul Ion Caramitru, a evitat să comenteze informaţia potrivit căreia colegul său de breaslă Ion Besoiu ar fi fost colaborator al Securităţii, după cum susţine Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS).

"Lăsaţi-mă să rumeg vestea", a declarat Caramitru, pentru Realitatea.net.

Un alt actor de top, Mircea Diaconu, a comentat evaziv vestea legată de colaborarea lui Besoiu cu Securitatea. "Suntem o lume mică. Şi într-adevăr noi le ştim pe ale noastre", a spus directorul Teatrului Nottara.

CNSAS cere Curţii de Apel Bucureşti, printr-o acţiune depusă luni, să constate că actorul Ion Besoiu a colaborat cu fosta Securitate, primul termen al procesului fiind stabilit pentru data de 12 septembrie.

Potrivit postului citat, în acţiunea CNSAS depusă la Curtea de Apel Bucureşti se arată că Besoiu ar fi colaborat cu fosta Securitate între anii 1980-1985, dar şi din 1988 până în 1989, sub numele conspirativ "Bogdan", şi ar fi dat informaţii depre colegi de-ai săi de la Teatrul Bulandra.

Mai mult, se arată în acţiune, în schimbul unor informaţii despre Ion Caramitru sau Liviu Ciulei, Besoiu primea de la Securitate câteva sute de lei. De altfel, actorul ar fi primit în total 1.531 de lei de la ofiţerii de Securitate, în mai multe rate. Printre cei despre care Besoiu ar fi dat informaţii ofiţerilor de Securitate se numără şi scriitorul Dinu Săraru, Gina Patriche şi istoricul de artă Răzvan Teodorescu.

Totodată, Ion Besoiu frecventa şi ambasada Statelor Unite ale Americii şi a Franţei, dând informaţii ofiţerilor de Securitate şi despre diplomaţi străini. De altfel, potrivit acţiunii, fostul director al Teatrului

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 29 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 2 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 3 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 4 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 6 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 4 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°