Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea şi-a mărit parcul auto. Două autovehicule au ajuns, ieri după-amiază, în curtea poliţiei vrâncene. Este vorba despre o Dacia Logan Laureate şi o Dacia Duster Laureate. În întreaga ţară, au fost distribuite 69 de maşini. „Astăzi, 21 iunie, sub coordonarea Direcţiei de Ordine Publică din cadrul IGPR, în calitate de beneficiar al proiectului «Promovarea conceptului de poliţie de pro-ximitate în zonele rurale, îndeosebi în comunităţile de rromi şi alte comunităţi defavorizate socio-economic», au fost distribuite, către unităţile teritoriale, 69 de autovehicule, achiziţionate în cadrul proiectului”, se arată într-un comunicat de presă al MAI.
În total, la nivel naţional au fost distribuite beneficiarilor 58 de autospeciale de patrulare Dacia Logan Laureate 1,2, 16V, 75 Cp, dar şi 10 autovehicule de teren Dacia Duster Laureate 1,6, 16V, 105 Cp, 4x4 şi un microbuz Renault Trafic Grand Passenger Expression 2,0, DCI, 115 Cp. Doar două dintre maşini au ajuns la IPJ Vrancea, acestea urmând să fie distribuite la două posturi de poliţie de pe raza judeţului.
Potrivit contractului de furnizare, preţurile de achiziţie pentru cele 3 categorii de mijloace de transport, exprimate în lei, fără TVA, per bucată, sunt: 53.147,73 lei pentru un autotu-rism Dacia Duster, 39.681,62 lei pentru o autospecială Dacia Logan, respectiv 90.854,32 lei pentru microbuzul Renault Trafic. Autovehiculele de teren şi microbuzul au dotări standard, iar autospecialele de patrulare sunt inscripţionate cu însemnele specifice, au montate echipamente de avertizare optico-acustică şi au în dotare inclusiv anvelope de iarnă.
Autovehiculele au fost achiziţionate în urma unei licitaţii deschise, contractul de furnizare fiind semnat la data de 24 mai 2013.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea şi-a măr