Absolvenţii Colegiului Naţional „Unirea” îşi vor promova liceul prin intermediul Asociaţiei „Uniriştii”. Organizaţia a luat fiinţă ieri, cu ocazia împlinirii a 110 ani de existenţă a Colegiului braşovean. „Preşedintele de onoare al acestei asociaţii este doamna Mariana Nicolesco, care a urmat cursurile acestui liceu. Asociaţia va sprijini material Colegiul şi va promova imaginea acestuia”, susţine Gabriela Hurghiş, directorul Colegiului Naţional „Unirea”. În asociaţie sunt aşteptaţi să se înscrie toţi absolvenţii liceului. De altfel, printre aceştia se numără personalităţi ale vieţii publice: europarlamentarul Renate Weber, Alexandru Herlea, fost ministru al Integrării în perioada 1996-2000, sau Florin Ionescu Galaţi - violonist al Filarmonicii Braşov, precum şi numeroase cadre didactice şi consilieri locali sau judeţeni. „Ne-am bucurat să îi avem printre noi, la această manifestare, pe foştii absolvenţi, unii chiar de pe vremea când liceul se numea «Principesa Elena»”, a adăugat directorul liceului. Cu ocazia aniversării, elevii liceului au prezentat expoziţii de artă fotografică, pictură, grafică, materiale didactice, softuri educaţionale, precum şi numeroase proiecte realizate de către ei. Manifestarea a continuat la Centrul Cultural Reduta, unde elevii au pus în scenă un spectacol aniversar cu momente de teatru în limbile română şi engleză, grupaje poetice, dansuri populare şi sportive, muzică folk şi clasică. Spectacolul s-a încheiat cu un concert de colinde susţinut de corurile Colegiului, acompaniate de orchestra „Ţara Bârsei”, condusă de Petrişor Varga, absolvent al Colegiului. Piatra de temelie a actualului Colegiu Naţional „Unirea” a fost pusă în 1897. Un an mai târziu începe să funcţioneze „Şcoala Civilă de fete de Stat”, iar din 1918 ia fiinţă Liceul de Fete. În perioada 1922-1948, liceul s-a numit „Principesa Elena”, iar din 1948 până în 1959 a devenit Ş