Era minutul 90 pe National Arena si cei doi strategi stateau fata in fata asteptand finalul disputei. Unul, cu mainile-n sold si pieptul inainte, privea drept, aspru si-si inclesta maxilarele gandind “de unde au frate astia atata noroc?!?” Celalalt, abatut, usor aplecat, tinand mainile incrucisate la piept si ochi-n pamant privea la meci pe sub sprancene. “O mai fi mult” parea ca se intreba el?
Timpul eterna dilema universala, cea care imparte oamenii in doua categorii: cei carora nu la ajunge si cei carora le prisoseste. In fotbal timpul ca si matematica sunt relative si uneori 45 cu 45 de minute pot insemna 92, alteori 93, iar aseara au fost 96.
Atat le-a trebuit stelistilor sa sparga ghinionul. In vreme ce Rapidul s-a plimbat de colo pana colo pe teren, ros-albastrii au construit, au muncit, s-au straduit sa creeze golul. N-a fost sa fie nici la Rusescu, nici la Chipciu ci la un distrugator. Aici este paradoxul meciului caci echipa care a folosit 10 distrugatori a fost invinsa de unicul distrugator folosit de adversari, Bourceanu. Stelistul a marcat exact la ultima faza, atunci cand timpul se comprima si o secunda pare ca dureaza o eternitate. Steaua a invatat lectia timpului de mai multe ori, ba de la englezi, ba de la italieni.
Recunosc ca nu-l am la inima pe Bourceanu dar in meciul cu giulestenii a fost cel mai bun. A recuperate tot, a pasat précis, a sutat periculos si a inscris cand unii se gandeau la plecare. Spectacolul l-a facut totusi Chipciu cel care a aratat iarasi ca locul sau este in banda stanga. Eliberati-l pe Tanase din lanturi si lasati artizanul cu numarul 7 sa zburde. Ce suturi, ce slalomuri si cata placere de a sarbatori fotbalul. Chinuit pe banda dreapta l-am ponegrit de multe ori pe septarul stelist dar iata ca a venit vremea sa-mi retrag cuvintele urate si sa mi le bag undeva. Chipciu e fotbalist! C
