Steaua. Cea mai iubită echipă din România şi-a ignorat suporterii la Brăila. Urmarea? Steaua va fi şi mai iubită. Căci dragostea e oarbă.
Nu ştiu cum se numeşte în sociologie atracţia înduioşător-maladivă a românilor pentru Steaua. Presupunînd că există un termen care să definească aşa ceva. Habar nu am ce resorturi sentimentale pun în mişcare acest nemaipomenit ataşament popular. Nu am studii de specialitate ca să mă aventurez în analiza unui fenomen altfel suficient de ofertant măcar pentru o lucrare de licenţă sau de masterat. De ce nu o teză de doctorat cu titlul simplu “De ce iubim Steaua?”. Sau, ceva mai neutru, “Steaua, iubire sau idolatrie?”.
Ştiu însă foarte bine cum se numeşte ceea ce s-a întîmplat sîmbătă la Brăila, cînd formaţia locală CF Brăila, clasată a 3-a în prima serie a eşalonului secund, a învins cu 1-0 pe Steaua, liderul incontestabil al primei ligi şi rezervorul principal al echipei naţionale. Nesimţire. Aşa se numeşte. Aici nu e nevoie de studii de specialitate ori de verdicte ale specialiştilor. Atunci cînd 15.000 de oameni vin la un meci amical pe o vreme urîtă, pe un stadion mai urît şi decît vremea doar pentru tine, Steaua, dragă, iar tu, Steaua, nepreţuito, îi tratezi cu fundul sau poate nici măcar cu atît, cînd tu, Steaua, un surogat al primei echipe, deci o echipă de rezerve, deci cînd tu, Steaua noastră, far călăuzitor printre astrele fotbalului, te comporţi ca o ţoapă prea băgată în seamă în loc să dai bineţe oamenilor, să stai de vorbă cu ei sau măcar să te prefaci că participi la bucuria lor simplă, să te pretinzi interesată - de unde această iubire nemăsurată?- din care tu, Steaua, îţi tragi şi bunăstarea materială, atunci, ei, dragă Steaua, dacă ai avut puterea să citeşti toate astea şi nu te-am pierdut pe drum fiindcă nu am pus punct, atunci, nepreţuito şi prea importanto, ai o problemă. Una mare de tot.
Vreţi
