Research In Motion, producatorul canadian de smartphone-uri BlackBerry, a raportat o crestere a veniturilor in trimestrul al patrulea, scrie Bloomberg.
Veniturile RIM din trimestrul incheiat la 27 februarie au fost de 4,08 miliarde dolari, in crestere cu 18% fata de perioada similara a anului trecut. Aceste rezultate nu au atins tinta asteptata de analisti care estimau venituri de 4,31 miliarde dolari, aceasta scadere fiind pusa pe seama competitiei acerbe si a preturilor de vanzare in scadere.
Profitul net al companiei in trimestrul al treilea a fost de 710,1 milioane dolari, in crestere de la 518,3 milioane dolari in acelasi trimestru din 2009.
RIM a vandut 10,5 milioane de telefoane in trimestrul al patrulea, dintr-un total de 37 de milioane de unitati vandute in tot anul fiscal. Numarul abonatilor la telefonia mobila ce detin un telefon BlackBerry a ajuns la 41 milioane la finalul trimestrului, in crestere fata de 36 milioane, cat era la finele trimestrului anterior, a anuntat compania.
Producatorul de smartphone-uri a patruns in noi piete precum Indonezia si Brazilia cu modelul cel mai ieftin, Curve, si si-a sporit cheltuielile pentru dezvoltarea unor modele ce vor concura cu iPhone de la Apple si Droid de la Motorola. Pentru a spori vanzarile din afara Americii de Nord, unde piata e deja saturata, RIM trebuie sa vanda telefoane mai ieftine, a declarat Ashok Kumar, analist Rodman & Renshaw.