Naţionala de hochei a României a revenit după o absenţă de doiani în eşalonul secund al Campionatului Mondial. Tricolorii aurăsturnat toate calculele hârtiei şi au câştigat, sâmbătă seara, cu2-1, meciul de promovare din Divizia a II-a, Grupa B, chiar cu ţaraorganizatoare a competiţiei, Croaţia.
Meciul de totul sau nimic al României la turneul care s-a disputatla Zagreb a stat în mănuşa portarului Adrian Catrinoi (foto).Stelistul, care a avut câteva intervenţii senzaţionale apărând însituaţii de 1 la 2, a fost de altfel desemnat şi cel mai bunjucător tricolor al întâlnirii cu Croaţia.
-Catri, cum e să fim iarăşi în prima divizie?
-După eşecul de anul trecut, e un sentiment frumos, mai ales că amînvins Croaţia acasă. Este victoria unei echipe, în care fiecare aştiut exact ce trebuie să facă şi a respectat planul de joc. Pentruhocheiul românesc e un pas înainte şi îmi doresc să ne menţinem câtmai mult aici. Echipa are valoarea şi experienţa să reuşeascăasta.
-Croaţia pornea ca favorită...
-Poate doar pentru că avea avantajul terenului, pentru că noi nicioclipă nu ne-am gândit că nu-i vom bate şi nu ne vom califica. Amintrat pe gheaţă cu gândul că i-am învins o dată (n.r. - 6-1, laBraşov, în noiembrie) şi că putem repeta asta. În plus, ei trebuiausă facă faţă presiunii rezultatului şi a publicului.
Obiectiv: În primele trei în Divizia I
-Cum aţi revenit de la 0-1?
-Am arătat că putem veni tare din spate încă din meciul cu Islanda,când eram conduşi cu 2-0. Era important pentru noi să nu ne dămbătuţi, iar băieţii au crezut în şansa lor. A fost bine că am rămaslucizi şi nu ne-am precipitat.
-Ai închis poarta 55 de minute…
-Am avut câteva momente bune, însă a fost important căintervenţiile mele le-au dat încredere băieţilor. Asta e tot cecontează într-o echipă.
-Ce ai învăţa