Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trusa mea fito de vacanţă

Publicat in Jurnalul, marți 21 iulie 2009 ·

Rău de maşină sau de avion, picioare grele, obosite, insomnie provocată de decalajul orar, tulburări digestive... Sunt o parte dintre ingredientele nedorite ale vacanţei. Dar ele pot fi prevenite cu ajutorul unor remedii naturiste, cu condiţia să le acordaţi un loc special în bagajul de vacanţă. Specialiştii vorbesc chiar despre o trusă cu produse de fitoterapie: tincturi, infuzii, uleiuri, capsule din plante.

Ghimbir, contra răului de mişcare

Această plantă este folosită de secole contra stărilor de ameţeală şi vomă. Dacă aveţi de parcurs distanţe mari şi ştiţi că faceţi figuri la drum lung cu avionul, maşina sau vaporul, urmaţi sfatul medicului. Înainte de a pleca la drum, luaţi capsule de ghimbir, care se găsesc în farmacii. Remediul este deja administrat femeilor însărcinate şi chiar celor de la NASA pentru a combate "răul de spaţiu". După ce aţi înghiţit pastila, întindeţi-vă, respiraţi aer curat, evitaţi să citiţi şi priviţi orizontul.

Pasiflora, contra anxietăţii şi insomniei

Pasiflora este o plantă agăţătoare, ornamentală şi, în acelaşi timp, cu proprietăţi medicinale. Este recomandată, în special, în stări de stres, tulburări ale somnului, angoase... În timpul călătoriei, pasiflora este indicată mai ales persoanelor care se tem de zborul cu avionul. Modul de folosire este extrem de simplu: o capsulă cu extract de pasiflora dimineaţa şi seara, cu un pahar mare cu apă.

Valeriana şi decalajul orar

Mulţi dintre noi au trăit experienţa decalajului orar. Cu cât diferenţele de fus orar sunt mai mari, cu atât adaptarea este mai dificilă. Puteţi să vă fixaţi ceasul imediat după ce aţi coborât din avion şi totuşi când vine timpul somnului de noapte începe chinul. Prima şi cea mai neplăcută consecinţă este imposibilitatea de a ne odihni noaptea în aşa fel încât să ne putem bucura de vacanţă. O capsulă

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Își aminteşte tot ce s-a întâmplat”. Primele cuvinte ale lui Robert Fico către președintele ales Pellegrini, după atac

HotNews acum 54 minute
Premierul slovac Robert Fico îşi aminteşte tot ce s-a întâmplat în timpul atacului suferit miercuri şi al transferului său ulterior la spital, potrivit preşedintelui ales al ţării, Peter Pellegrini, informează vineri EFE, citată de Agerpres. Premier

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Eurostat: România, la a patra lună consecutivă cu cea mai ridicată inflație din UE

Wall-Street.ro acum 58 minute
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate de Eurostat, relatează Agerpres. Î

Premierul Ciolacu: „Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului vom avea o inflaţie sub 5%”. Isărescu: Conduita politicii fiscale constituie o sursă majoră de riscuri la adresainflației

HotNews acum 16 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat despre efectele inflaţiei asupra românilor, că trendul inflaţiei este unul descendent şi că la momentul preluării mandatului de prim-ministru inflaţia era de peste 10%, iar pe finalul ac

Rafila anunță că spitalele din România vor trata copii palestinieni răniți în Fâșia Gaza VIDEO

Ziare.com acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat vineri, 17 mai, că spitatele din România se pregătesc pentru a primi în grijă copii palestinieni raniți în războiul din Fâșia Gaza. Micuții vor sosi în țară prin Mecanismul de Protecţie European, iar

BREAKING | Antena 1 dă în judecată PRO TV, împreună cu Chefii Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu

Cancan acum o ora
Continuă scandalul între Antena 1 și cei trei chefi, însă acum este vizat și postul de televiziune la care au plecat Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu. Antena Group a dat în judecată atât jurații MasterChef, cât și Pro TV-ul. Va

Antrenorul Fatih Terim pleacă de la Panathinaikos, după ce a fost învins categoric de Răzvan Lucescu

HotNews acum o ora
Panathinaikos s-a aflat în lupta pentru titlu până aproape de finalul sezonului, dar a pierdut trei meciuri la rând și antrenorul Fatih Terim a luat decizia de a părăsi gruparea din campionatul Greciei. Fatih TerimFoto: Giannis Papanikos / Zuma Pres

Băiat de 14 ani, cercetat pentru viol și pornografie infantilă. Victima are 13 ani

Press Alert acum o ora
< p> Un minor de 14 ani este cercetat de polițiștii și procurorii din Hunedoara după ce ar fi violat o victimă xde 13 ani. Acesta ar fi filmat cu telefonul mobil și a arătat ulterior imaginile și altor persoane. Polițiștii Serviciului de Combatere a

Provocare FATALĂ: Un adolescent de 14 ani a murit după ce a mâncat un chips ultra picant / Ce arată autopsia

Gandul acum 29 minute
Un adolescent în vârstă de 14 ani din America a murit, după ce a participat la o provocare controversată care consta în a mânca un chips extrem de picant. Americanul a murit după ce a participat la provocarea „One Chip Challenge” pe rețelele de soci

Consiliul Europei adoptă primul tratat internațional privind inteligența artificială

Ziua Constanta acum 16 minute
Consiliul Europei a adoptat vineri primul tratat internaţional obligatoriu din punct de vedere juridic menit să asigure respectarea drepturilor omului, a statului de drept şi a standardelor juridice privind democraţia în utilizarea sistemelor de int

Vremea

București
acum

16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

8°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

23°
vin.

11°/23°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°