Carla Bruni, soţia fostului preşedinte francez, Nicolas Sarkozy, a povestit într-un interviu oferit bunei sale prietene, modelul Helena Christensen, situaţia jenantă în care a fost pusă de presa britanică în ziua în care s-a întâlnit cu Regina Elisabeta a Marii Britanii.
Carla Bruni a fost dintotdeauna o fire libertină, dar nebuniile din tinereţe se răzbună când te aştepţi mai puţin, după cum a aflat şi fosta primă doamnă a Franţei.
Soţia lui Nicolas Sarcozy a relatat, într-un interviu publicat în paginile revistei Dujour, o întâmplare petrecută în 2008, pe când se afla împreună cu soţul său, la acel moment preşedintele în funcţie al Franţei, într-o vizită de stat în Anglia.
Carla Bruni şi-a adus aminte că cele mai importante ziare din Marea Britanie au publicat, aproape fără excepţie, aceeaşi fotografie care o prezenta goală puşcă. „Am apărut dezbrăcată în toată presa britanică, iar eu urma să dau ochii cu regina. Cel puţin arătam bine, devreme ce poza respectivă era dintr-o şedinţă foto realizată pe când aveam 24 de ani“, s-a amuzat fostul topmodel.
Helena Christensen, care a jucat şi rolul de fotograf profesionist cu ocazia acestui interviu, a încercat să o liniştească pe amica sa: „Sunt sigură că şi reginei i-au plăcut fotografiile şi, probabil, a gândit şi ea «Uite ce gagică sexi!».
Carla Bruni a mai vorbit şi despre noul album pe care l-a lansat, „Cântecele în franceză/Little French songs“, despre cariera sa de muzician, dar şi despre cum a făcut faţă celor două sarcini.
„Lumea a considerat că din cauza funcţiei importante a soţului meu mi-a fost greu să mă desfăşor ca artist. Dar nu s-a pus niciodată astfel problema. Am cântat în fiecare zi. Muzica este un refugiu, te protejează. A fost o perioadă interesantă pentru mine, o experienţă diferită faţă alte aspecte ale vieţii publice din acea