Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Familia medicală

Publicat in Viata Medicala, miercuri 14 noiembrie 2012 ·

Pentru a 120-a oară spune toamna frunzelor cum trebuie să cadă în curtea primei aşezări spitaliceşti din ţara lui Brâncuşi, la Târgul Cărbuneşti din Gorj. Şi iată-ne la manifestările organizate cu ocazia aniversării, la a treia ediţie a conferinţei „Medicina – artă, ştiinţă şi conştiinţă“ (19–20 octombrie), în cadrul căreia au fost prezentate lucrări şi referate cât pentru a ilustra zicerea aceea materialistă cu iz marxist, cum că „ştiinţa fără conştiinţă este ruină sufletului“. Medicina rămâne artă pură, credinţă în dumnezeirea-suflet, ştiinţă sinonimă cu lumina minţii şi conştiinţă că prin tot ceea ce suntem datorăm vieţii o nouă şansă. Marea familie a Spitalului Tg. Cărbuneşti (de curând devenită unitate de urgenţă) era, în preziua aniversării, „pe baricade“. Grădina râde în soare prin toate rozele târzii şi pâlcurile de crizanteme multicolore proaspăt înflorite, în cele nouă secţii cu dotări de ultimă generaţie se acordă îngrijiri de specialitate pacienţilor, întreg personalul este la datorie, domneşte o atmosferă de înţelegere şi colaborare, la care fiecare contribuie. Nu stres, nu teamă de ochiul şefului, nu voce ridicată (ba da, am auzit un ţipăt: salutul adresat luminii de un nou-născut de la secţia pe care acesta şi-o adjudecase drept prag de lume). Şi, cum gorjenii sunt păsări măiestre care ştiu şi de cânt şi de joc, ar fi trebuit să-i vedeţi la festivitatea de primire a inv Publicitate itaţilor la conferinţa medicală, îmbinând cântecul şi voia bună. Şi totuşi, dintr-o atât de mare prezenţă a slujitorilor în halate albe, nu s-a clintit nimeni să acorde un minim ajutor unei Mării-Mărioare care-şi plângea surâzând ghiduş un fel de dor din pricina căruia „de trei zile, zăcea în boală/Şi nu-i zicea nimeni: scoală!…“. Manifestarea, o complexă îmbinare de elemente, defineşte permanenta preocupare a oamenilor de aici de a demonstra că, în România de

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 2 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

VIDEO SuperLiga: FC U Craiova 1948, victorie mare cu Universitatea Cluj

HotNews acum o ora
FC U Craiova 1948 continuă lupta pentru salvarea de la retrogradare, după ce s-a impus cu scorul de 3-2 în duelul cu Universitatea Cluj, în etapa cu numărul 7 a play-out-ului SuperLigii României. Jucatorii echipei U Craiova 1948Foto: Anca Tepei / Sh

Trafic blocat pe DN2-E85, la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol s-a răsturnat pe carosabil /Șoferul a murit

G4Media acum 35 minute
Traficul este blocat, sâmbătă, pe drumul naţional DN2 (E85), la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol înmatriculată în Republica Moldova s-a răsturnat pe carosabil, şoferul fiind declarat decedat după ce a fost descarcerat, a informat Inspectoratu

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Judo: Medalie de bronz pentru judoka Alex Creţ, la CE de la Zagreb

News.ro acum 38 minute
Sportivul Alex Creţ a obţinut, sâmbătă, medalia de bronz la categoria 90 kg, la Campionatul European de judo, de la Zagreb. ”Felicitări, Alex, antrenorului tău Emil Morar şi întregului staf”, a transmis FR Judo. Medalia de aur a revenit Eljan Hajiye

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 2 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 8 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Un deputat de extremă dreapta din Finlanda, suspectat de tiruri în faţa unui club de noapte la Helskinki. Timo Vornanen, un fost poliţist, care spune că-i place să vâneze în timpul liber, arestat de poliţie, scrie presa finlandeză

News.ro acum 2 ore
Un deputat din cadrul Partidului Finlandezilor (extremă dreapta) este suspectat de implicare într-un incident cu arme de foc, vineri seara, la Helsinki, anunţă un reprezentant al formaţiunii, relatează AFP. ”Un deputat din partidul nostru a fost imp

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 31 minute
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 7 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Vremea

București
acum

18°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

18°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

7°/17°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°