Huffington Post publică un editorial al sociologului Eric Anderson, în care acesta susţine că rasa umană nu se poate adapta la monogamie, aceasta fiind explicaţia pentru că partenerii înşală.
Anderson spune că relaţiile sexuale pe termen lung, cu un singur partener, scad atracţia sexuală dintre cei doi, indiferent de legătura emoţională dintre aceştia. Sociologul susţine că, în momentul în care intră în prima relaţie, oamenii cred că vor putea face sex toată viaţa cu un singur partener, doar fiindcă îl iubesc.
„Ni se spune că monogamia e sănătoasă, naturală şi morală, iar oricine o încalcă e stigmatizat. Atunci, de ce există milioane de oameni implicaţi în relaţii care totuşi se înscriu pe site-urile de matrimoniale?”, se întreabă retoric Anderson.
El spune că monogamia este mai degrabă o „aşteptare socială” decât o „dorinţă biologică” şi că atracţia sexuală faţă de alţi parteneri se poate instala imediat după luna de miere. În plus, cu cât mai intensă este relaţia emoţională dintre două persoane, cu atât este mai mare dorinţa lor de a face sex cu altcineva, spune Anderson.
Relaţiile „deschise”, alternativă la adulter
Sociologul spune că adulterul este „singura soluţie raţională pentru a împăca dorinţele sexuale şi cele emoţionale ale unei persoane, fără foarte multe pagube”. Anderson spune că nu încearcă să justifice adulterul, ci doar să condamne „aşteptarea ca partenerul să fie monogam”.
Anderson, autor al unei cărţi despre relaţii şi adulter, spune că în cercetările sale se concentrează pe bărbaţi, deoarece aceştia pur şi simplu „vor mai mult sex decât femeile”. În opinia sociologului, acest lucru pune presiune mai mare pe umerii femeilor, care trebuie să facă eforturi suplimentare pentru ca dorinţele partenerilor să fie îndeplinite.
Sociologul susţine că există o alternativă la adulter: relaţiile „deschise”, în car