Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihai Oprişan a obţinut titlul naţional la fotbal

Publicat in Adevarul, miercuri 18 noiembrie 2009 ·

PROFIL NĂSCUT 18 august 1949 STUDII Şcoala de Antrenori FRF Bucureşti OCUPAŢIE Antrenor la CSM Focşani FAMILIE Căsătorit După 23 de ani de la câştigarea Campionatului naţional de fotbal, cu echipa de juniori II a clubului Unirea Focşani, antrenorul acesteia îşi aminteşte nostalgic acele vremuri.

În acelaşi an în care Steaua cucerea Cupa Campionilor Europeni la fotbal în faţa Barcelonei, la Foşani, se năştea o mare echipă. Antrenorul ei era Mihai Oprişan, tehnicianul care, în acest an, a împlinit 60 de ani. „Au trecut anii repede şi, din păcate, puţini sunt cei care îşi mai aduc aminte de această mare performanţă a fotbalului vrâncean. A fost o grupă de execepţie cu care am reuşit să aduc la Focşani un titlu naţional. Sorin Colceag, Cristi Dragu, Marian Brutaru, Ioan Petrică, Stănel Saragea sunt numai câteva dintre numele fotbaliştilor care au câştigat acel trofeu”, povesteşte Mihai Oprişan.

Antrenorul focşănean îşi aduce aminte de traseul fără greşeală pe care l-a făcut echipa antrenată de el în acea perioadă. „Am câştigat fără probleme seria din care făceam parte şi ne-am calificat la turneul semifinal. Acolo am învins pe Metalul Buzău cu scorul de 8-1, Poli Iaşi cu scorul de 2-1, Cimentul Medgidia cu 3-0 şi Dunărea Giurgiu. Ne-am calificat la turnel final, fără înfrângere. Am mers la Buşteni alături de echipele Inter Sibiu şi Chimica Găeşti. I-am bătut cu 1-0 pe cei de la Sibiu şi am făcut 0-0 cu echipa din Găeşti. Cu trei puncte din patru posibile, Unirea Focşani s-a clasat pe primul loc şi a cucerit singurul titlul din istoria fotbalului vrâncean. Pe locul al doilea, s-a clasat formaţia din Găeşti, cu două puncte, iar Sibiul a acumulat doar un punct. Pe vremea aceea, la victorie să dădeau doar două puncte”.

Oprişan a scos fotbalişti pe bandă rulantă

Alături de Aristide Ghiţă, Mişu Costea, Gheorghe Cernat şi Emili

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 2 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 2 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 8 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 2 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 3 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

15°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

7°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°