Când eşti contemporan cu un mare actor sau un mare regizor şi ai norocul ca prin meseria ta să-l cunoşti, se întâmplă să fii dezamăgit de omul din viaţa de toate zilele.

În cazul maestrului Victor Rebengiuc, lucrurile stau cu totul altfel. Am avut şansa nesperată de a-l întâlni mai întâi în vacanţe la Sinaia, la vila Ceramica, împreună cu iubita lui soţie, Mariana Mihuţ, care, când spune numele actorului, Victor, şi atât, simţi că te topeşti odată cu ea de afecţiune.

Sunt un cuplu cu care îţi face atâta plăcere să stai de vorbă şi lângă care, mai cu seamă, nu simţi distanţele clare care te despart de ei. Revenind la domnul Rebengiuc, n-am să uit niciodată emoţia cu care am revăzut Pădurea spânzuraţilor în prezenţa sa şi a marelui regizor Liviu Ciulei, la draga noastră Cinematecă, în seara în care am ciocnit împreună o cupă de oampanie.

Mai apoi, aveam să traduc în englezeşte capodopera incontestabilă a cinematografiei româneşti, care şi după mai bine de patru decenii n-a îmbătrânit, nu s-a demodat, nu s-a demonetizat.

De fiecare dată, simt moartea lui Apostol Bologa ca pe o realitate imediată, care mă cutremură, şi sunt şi mai fericită când îl revăd ulterior pe Maestru, ca de exemplu acum patru ani, la prima ediţie a festivalului Anonimul, din Deltă, de la Sfântu-Gheorghe, unde am ajuns cu un vapor al perfecţiunii intelectuale şi artistice, căci pe el se aflau laolaltă Andrei Pleşu, Horia-Roman Pata-pievici, Mircea Dinescu şi al nostru, al tuturor, Victor Rebengiuc, împreună cu soţiile lor – şi am savurat un pahar din recolta poetului, şi am discutat ameţitor vreme de mai multe ore sau mai degrabă i-am ascultat pe unii dintre cei mai importanţi oameni din existenţa mea spirituală, cu poveştile lor, spuse cu eleganţă şi muritorilor de rând.

Nimeni nu-l întrece pe Victor Rebengiuc când o imită, plin de respect, pe Doamna Bulandra! Şi apoi