Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Povestea femeii înviate de un sfânt. Acum 40 de ani, a stat la morgă timp de 7 ore

Publicat in Adevarul, marți 19 iulie 2011 ·

În urmă cu aproape 40 de ani, Sevastia Vătavu (73 de ani) a fost declarată moartă şi ţinută la morgă timp de şapte ore. Benedict Martin, medic din Bacău, devenit ulterior preot, va fi canonizat de Biserica Catolică după ce a făcut sute de minuni. Cea mai spectaculoasă este învierea unei tinere.

Sevastia Vătavu din Târgu Ocna, judeţul Bacău, poate spune că a văzut moartea cu ochii. Fostă angajată a Băncii Naţionale sucursala Oneşti, apoi contabilă la Spitalul Târgu Ocna a fost declarată decedată timp de şapte ore. O minune a readus-o însă la viaţă când toate rudele se pregăteau de înmormântare. Acum, la 73 de ani, femeia spune că Dumnezeu a vrut ca „doctorul sfânt" să intre în viaţa familiei sale printr-o poveste pe care nu o poate uita. „Totul a început în anul 1967 când fratele meu, Eugen Elefterescu, care avea pe atunci 32 de ani, a trecut pe lângă o maşină prăbuşită într-o râpă în localitatea Călugăra. S-a oprit să vadă ce s-a întâmplat. Şoferul nu era rănit, însă maşina era boţită rău. A tractat autoturismul avariat până la service-ul auto care era afacerea lui şi a reparat-o. Apoi a aflat că şoferul care făcuse accidentul era un medic din Oneşti", a povestit Sevastia.

După câteva luni, Elefterescu s-a îmbolnăvit de ficat. „Niciun medic nu ştia ce să-i facă şi atunci s-a gândit că n-ar strica şi o părere şi de la medicul din Oneşti, căruia îi reparase maşina. Acesta i-a dat un tratament pe bază de portocale şi lămâi pe care i l-a recomandat să îl ţină timp de trei ani. După opt luni, fratele meu era roşu în obraz şi se făcuse ditamai bărbatul voinic. Şi azi trăieşte!", a mai adăugat bătrâna.

După câţiva ani, soarta avea să o facă pe Sevastia să-şi lege definitiv destinul de numele medicului Martin. După ce a rămas gravidă cu cel de-al doilea copil, toţi doctorii i-au recomandat întreruperea sarcinii din cauza unor probleme cardiace. S

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 49 minute
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Infotrafic Porturile de la Marea Neagră, închise din cauza vântului puternic

Ziua Constanta acum o ora
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că au fost suspendate manevrele navelor în porturile de la malul Mării Negre,din cauza vântului puternic. Reamintim că municipiul Constanța se află astăzi, 4 mai 2024 sub

USR: Justiţia confirmă dreptul USR Roman de a participa la alegeri / Decizia Tribunalului Neamţ este definitivă

News.ro acum o ora
USR anunţă, sâmbătă, că a câştigat în instanţă dreptul de a participa la alegerile din 9 iunie, în municipiul Roman. Decizia Tribunalului Neamţ este definitivă. ”USR a câştigat, astăzi, prin decizia Tribunalului Neamţ, dreptul de a participa la aleg

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 26 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 4 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum 18 minute
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Rusia, despre exerciţiile NATO din Suedia: „Trebuie să recunoaştem că se pregăteşte serios pentru un conflict potenţial cu noi”

Adevarul acum 20 minute
Este evident că exerciţiile militare NATO care se desfăşoară în Suedia nu sunt deloc pe placul Rusiei. Încă dinainte de a începe, în aprilie, Moscova le-a calificat drept o provocare, iar acum revine cu alte acuzaţii, spunând că ele reprezintă dovad

Restricţii în Olanda pentru participarea la comemorarea victimelor celui de-al Doilea Război Mondial

Mediafax acum o ora
Oficialităţile de la Amsterdam a anunţat încă de la începutul săptămânii că vor restricţiona drastic participarea la ceremonia de comemorare din piaţa centrală Dam. Măsurile de securitate fără precedent au fost luate pentru a menţine ceremonia în si

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°