Traian Băsescu şi-a asumat rolul politicianului salvator imediat ce şi-a descoperit calităţile carismatice. A fost încurajat să rămână în acest rol nu doar de simpatia populară, ci şi de o parte semnificativă a elitei intelectuale din România, care a văzut în actualul preşedinte un om hotărât, deşi nu neapărat imaculat. Traian Băsescu ştie că electoratul său dur s-a ataşat de el fiindcă în 2004 a salvat ţara de Adrian Năstase şi de PSD, iar în 2009 i-a confirmat încrederea eliminându-l din cursa prezidenţială pe Mircea Geoană. Preşedintele cunoaşte bine dialectul tribal al mulţimilor, iar acum plusează încercând să-i convingă pe oameni că ţara are nevoie de sacrificiul lor. Hărţuit mereu de forţele răului, aflat mereu pe muchie de cuţit, Traian Băsescu vrea să devină omul providenţial, cel care are curajul să coboare în groapa leilor. Sau poate cel care vrea neapărat să se confrunte cu forţele lor dezlănţuite, cu gândul că în acest fel găseşte cel mai repede drumul spre istorie.

Traian Băsescu a rămas fidel
rolului tradiţional care l-a consacrat ca lider carismatic, de aceea vrea să fie cel care ne scoate din criză, cu riscul de a fi linişat mediatic. Nu-şi
 asumă însă erorile cabinetelor Boc girate de el în ultimul an şi jumătate, încurajând astfel incertitudinea ca disciplină
 guvernamentală. Preşedintele nu vorbeşte despre impredictibilitatea fundamentală, gravă şi incurabilă a Executivului autohton de la începutul crizei şi până acum. Sau, dacă o face, nu arată cu
degetul nici un vinovat, fiindcă, potrivit obiceiului locului, nimeni nu plăteşte cu adevărat pentru greşelile făcute. Preşedintele nu a vorbit articulat nici despre orgia cheltuielilor publice şi nici despre abonaţii permanenţi ai PDL la licitaţiile publice. De fapt, preşedintele a vorbit despre criză abia când ţara era pe marginea prăpastiei, lăsând lucrurile să se rostogolească la voia întâ