Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pensionarii fac credite pentru mancare

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 28 ianuarie 2009 ·

Efectele crizei financiare sunt resimtite din plin de pensionari, care au ajuns sa faca imprumuturi de la institutiile unde li se accepta veniturile care, in unele cazuri, abia ajung la 300 de lei. Una dintre putinele solutii pentru aceste persoane este Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP), de unde pot imprumuta bani chiar si cei cu o pensie modesta. La institutiile bancare cea mai grea conditie pentru pensionari este limita de varsta. Anul trecut, peste 1.400 de pensionari au primit 2,5 milioane de lei de la CARP, iar cele mai multe solicitari au venit in noiembrie, respectiv 140. "De obicei persoanele solicita sume modice pentru a face fata cheltuielilor. Plafonul maxim este de 4.000 de lei, insa pentru a obtine acesti bani sunt necesari trei giranti si o pensie care sa faca fata ratelor", a declarat Costica Ionescu, presedintele CARP. Acesta a adaugat ca pensionarii achita o dobanda de 12,5% la creditele obtinute si sunt scutiti de plata comisioanelor. "Toate preturile cresc aproape lunar si nu mai fac fata cu pensia de 200 de lei pe care o am. De cateva ori pe an apelez la CARP ca sa supravietuiesc", a declarat Marcel Irimia, un pensionar. Reprezentantii CARP au precizat ca persoanele de varsta a treia fac cu greu fata cheltuielilor lunare si apeleaza din ce in ce mai des la imprumuturi, iar in unele cazuri pensionarii iau un credit care sa acopere doar costul mancarii. In cazul in care solicitantii creditelor nu mai reusesc sa plateasca ratele, CARP are o conventie cu Casa de Pensii, care pune poprire pe veniturile varstnicilor datori, dar si pe cele ale girantilor. Cei 10.000 de pensionari membri ai CARP cotizeaza lunar cu 1% din pensie si cu 1,5 lei, suma care este returnata familiei in momentul decesului. Sursa: Monitorul de Botosani Efectele crizei financiare sunt resimtite din plin de pensionari, care au ajuns sa faca imprumuturi de la institutiil

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti

News.ro acum 3 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Potrivit Pagina de Timiş, care citează surse din rândul medicilor, starea agravată a sportivului a

Handbal (f): Gloria Bistrița va juca finala EHF European League, după ce a învins Dunărea Brăila

HotNews acum 2 ore
​Gloria Bistrița a învins sâmbătă Dunărea Brăila, scor 37-26 (20-14) și s-a calificat în finala EHF European League la handbal feminin, unde va întâlni câștigătoarea dintre Storhamar și Neptunes Nantes. Minge de handbalFoto: Anke Waelischmiller/Sven

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 6 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 3 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Amendă uriașă pentru un șofer din Dâmbovița și permis suspendat pentru 300 de zile. Ce fapte a făcut pentru o asemenea pedeapsă

Ziare.com acum 5 ore
Un şofer care a fost depistat de aparatul radar circulând cu aproape 140 de kilometri pe oră şi care nu a oprit la semnalul poliţiştilor a fost oprit în urma unei urmăriri în trafic. Întrucât poliţiştii au constatat că şoferul a avut numeroase abate

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 8 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Burduja, despre o dezbatere pe tema termoficării între Firea şi Nicuşor Dan: Râde ciob de oală spartă

Adevarul acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, i-a criticat, sâmbătă, pe primarul general, Nicuşor Dan, şi pe senatoarea PSD, Gabriela Firea, pentru întârzierile proiectelor de reabilitare a reţelei de termoficare. „Râde ciob de oală spart

Rusia anunţă că a cucerit cinci sate în regiunea ucraineană Harkov şi unul în Doneţk

News.ro acum 2 ore
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că forţele sale au cucerit cinci sate de frontieră în regiunea ucraineană Harkov, unde Moscova a lansat vineri o ofensivă, exploatând avantajul său tot mai mare pe câmpul de luptă din estul Ucrainei, rela

Prostest „Corupția Ucide” în fața Palatului Cotroceni. „Klaus Milion Iohannis, raport de mandat, m-am plimbat, v-am trădat, furtul l-am legalizat” VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Mai mulţi activişti din cadrul platformei Corupţia Ucide protestează sâmbătă după amiază, 11 mai, în faţa Palatului Cotroceni. Ei au transmis mesaje critice la adresa preşedintelui Klaus Iohannis. Mai multe persoane participă, sâmbătă după amiază, l

Vremea

București
acum

19°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

19°
sâm.

11°/19°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

6°/14°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°