Studenţii băimăreni de la Universitatea de Nord sunt nemulţumiţi că, la absolvire, nici măcar diplome nu primesc, deşi au plătit anual câte 2.000 de lei. Ei au adresat o scrisoare deschisă conducerii Universităţii, prin care îşi arată nemulţumirile. „Situaţia trece de la «roz» spre un «plâmâniu fizic», susţin aceştia.
Cel puţin 50 de studenţi din ultimul an ai mai multor facultăţi din cadrul Universităţii de Nord din Baia Mare sunt revoltaţi de condiţiile în care va avea loc ceremonia de absolvire. Ei au adresat o scrisoare deschisă Rectoratului, prin care îşi exprimă nemulţumirea faţă de faptul că vor avea parte de o ceremonie în sala de sport a Universităţii şi nu vor primi nici măcar diplome, din cauza recesiunii.
Scrisoarea studenţilor
„Situaţia în cadrul Universităţii de Nord trece de la «roz» spre un «plâmâniu fizic». Spunem asta doarece, după trei ani de facultate, nu vom primi nici măcar o diplomă de absolvire aşa cum, după părerea noastră, ar fi normal. Deşi instituţie de stat, Universitatea nu-şi «permite» să ne acorde diplome la festivitatea de absolvire. Atunci, ce să mai vorbim despre săpunul şi hârtia igienică, care lipsesc cu desăvârşire, pe toată perioada anului universitar, din punctele sanitare ale instituţiei?", se arată în scrisoarea studenţilor.
Tinerii, care n-au vrut să-şi dezvăluie identitatea, de teama unor repercursiuni la examenul de licenţă, remarcă faptul că şi un „amărât" de ONG care nu se „scaldă" în bani, îi tratează pe voluntari cu respect, înmânându-le o diplomă din proprie iniţiativă şi cu o plăcere deosebită.
„În schimb, o instituţie ca Universitatea nu acordă diplome la ultima strigare din catalog. Culmea este ca nici măcar nu se anunţă din timp incapacitatea financiară de a face nişte diplome, ca să ne organizăm şi noi cumva! Slavă Domnului că avem diplomele din şcoala generală ş