Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copiii psihotici, născuţi de mame fumătoare

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 1 octombrie 2009 ·

Mamele care fumează în timpul sarcinii îşi supun copiii riscului ca, atunci când devin adolescenţi, să dezvolte diferite afecţiuni psihice, arată un studiu publicat astăzi.

Cercetătorii unei universităţi britanice au ţinut sub observaţie 6.356 de tineri în vârstă de 12 ani, pe care i-au supus unor teste pentru a putea depista dacă au manifestări psihotice, precum halucinaţiile sau schizofrenia. Dintre cei care prezentau simptomele unor astfel de afecţiuni psihice, 19% au avut mame care au fumat în timp ce erau însărcinate.

Cu privire la efectele nocive ale fumatului în timpul sarcinii au fost publicate numeroase studii şi au fost trase mai multe semnale de alarmă. Printre consecinţele negative ale unui asemenea obicei se numără şi naşterile premature, copii care vin pe lume sub greutatea normală sau cu malformaţii cardiace.

Conform lui Stanley Zammit, medic psihiatru în cadrul Şcolii de Medicină din Cardiff, cu cât mamele fumează mai mult în timpul sarcinii, cu atât nou-născuţii pot dezvolta, în timp, afecţiuni psihice.

Româncele nu se pot lăsa

Ca şi în Marea Britanie, în România, 20% dintre femeile însărcinate nu renunţă la fumat, în ciuda faptului că în maternităţile din ţară există programe gratuite destinate tinerelor mame care doresc să renunţe la acest obicei.

Un exemplu în acest sens este Maternitatea din Ploieşti, unde, în cadrul campaniei "Stop fumat", a fost demarat, în urmă cu un an, un program prin care femeile însărcinate sunt ajute să se lase de fumat şi primesc informaţii despre riscurile la care îşi supun copiii.

“O femeie însărcinată ce doreşte să renunţe la fumat trece prin două schimbări şi anume, fenomenele date de schimbările hormonale de sarcină şi fenomenele specifice renunţării la fumat. Astfel, femeia însărcinată se poate confrunta cu dificultăţi în gestio

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 2 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum o ora
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 5 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 2 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 2 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 4 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

SUA îşi îndemnă aliaţii să furnizeze Ucrainei sisteme antiaeriene Patriot

G4Media acum 3 ore
Secretarul american al apărării Lloyd Austin a încurajat marţi statele care deţin sisteme antiaeriene Patriot să doneze din ele Ucrainei, care aşteaptă mai multe arme pentru apărarea antiaeriană în faţa Rusiei, transmite AFP, conform Agerpres. „Exis

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 5 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 5 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru Apărare. Invazia rusă în Ucraina a determinat-o pe Ursula von der Leyen să ia această decizie

Ziare.com acum 4 ore
Dacă va rămâne preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi, 30 aprilie, la Praga că, viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru apărare. Și asta dată fiind importanţa acestui sector în contextul războiului prov

Vremea

București
acum

13°
mar.

13°/20°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
Iasi
acum

13°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

11°
mar.

12°/14°
mie.

11°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

10°/20°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°