Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ecologiştii apără sărăcia din Pungeşti de "invadatorii" americani

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 9 decembrie 2013 ·

Compania Chevron continuă să caute gaze de şist în comuna vasluiană, după o zi de pauză cauzată de revolta ecologiştilor şi a sătenilor. Protestatarii şi jandarmii se acuză reciproc de violenţă.

Chevron s-a retras de la Pungeşti, sâmbătă, în urma protestelor celor 400 de săteni şi militanţi eco faţă de exploatarea gazelor de şist, dar s-a întors, ieri dimineaţă, când activiştii erau plecaţi spre Capitală pentru a-şi serba victoria în Piaţa Universităţii.

Aşa că nimic nu s-a schimbat - Chevron îşi continuă operaţiunile de explorare la Pungeşti -, în ciuda luptelor de pe ogoare purtate, sâmbătă la prânz, între săteni şi activiştii eco, pe de o parte, şi jandarmi, pe de altă parte.

"Războiul" a început când protestarii "au distrus gardul împrejmuitor aparţinând companiei americane şi au avut un comportament violent asupra forţelor de ordine", precizează reprezentanţii Jandarmeriei Române. Ponta reînvie fantoma unei lozinci: "Nu ne explorăm ţara!"

Militanţi cu arme albe şi protestare lovite

Au fost duşi la Poliţie 22 de protestatari: 14 dintre ei sunt acuzaţi de ultraj , unul de port ilegal de armă albă şi şapte au primit amenzi între 500 şi 5.000 de lei pentru participare la o adunare publică nedeclarată.

De cealaltă parte, militanţii ecologişti ţipă că au fost bătuţi fără motiv de forţele de ordine, când încercau să apere pământul din Pungeşti. "Am fost lovită cu picioare, bocanci, scuturi, bastoane. Mi-am pierdut puţin cunoştinţa", s-a plâns Zîna Dominiţean, unul dintre liderii militanţilor.

Reamintim că Pungeştiul este una dintre cele mai sărace comune din Vaslui, judeţ el însuşi considerat cel mai modest din punct de vedere financiar. În tot acest timp, Chevron a anunţat, printrun comunicat de presă, că îşi "reiterează angajamentul de a continuă dialogul cu publicul interesat, comunităţile locale şi autorităţile, despre proiec

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 7 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 2 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 9 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 3 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 9 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 3 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

15°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

7°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°