Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comisiile parlamentare continuă avizarea bugetelor ministerelor pe 2014, printre care MAI, MApN, dar şi SIE. Bugetul pentru Cultură, suplimentat

Publicat in Mediafax, vineri 22 noiembrie 2013 · ·

Comisiile parlamentare continuă, vineri, avizarea bugetelor ministerelor pentru anul 2014, premierul Victor Ponta anunţând, anterior, că parlamentarii USL vor rămâne în Bucureşti şi vor lucra la Parlament până când proiectul de buget pentru anul viitor este aprobat final şi promulgat.

Bugetul asigurărilor sociale de stat, avizat de comisiile de muncă din Parlament

Comisiile de muncă din Senat şi Camera Deputaţilor au avizat favorabil, vineri, proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru 2014, cu 18 voturi "pentru" şi patru "împotrivă".

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat înainte de avizarea proiectului de lege că bugetul asigurărilor sociale de stat pentru 2014 este de 47,2 miliarde de lei, cu 3,94 la sută mai mare decât în acest an.

Câmpeanu a precizat că acest buget vizează cheltuieli majorate, dar şi o indexare a punctul de pensie cu 3,75 la sută, acesta urmând să ajungă la 790,7 lei.

Ministrul Muncii a mai spus că bugetul asigură inclusiv acordarea indicelui de corecţie pentru pensionarii nou intraţi în sistem, dar şi creşterea salariului minim brut pe economie în 2014.

Deputatul PDL Roberta Anastase a catalogat bugetul asigurărilor sociale de stat ca fiind unul "comunist", deoarece acesta "măsoară sărăcia fără să-şi propună diminuarea ei".

După avizarea proiectului, Mariana Câmpeanu a declarat că niciun ministru nu poate fi mulţumit în totalitate cu un buget, nemulţumirea ei fiind legată de faptul că nu a putut creşte o serie de indemnizaţii, cum ar fi cele pentru copii sau pentru persoanele cu handicap.

"Atât s-a putut face în acest an şi sperăm ca în 2015, dacă va continua creşterea economică, să putem să facem şi aceste creşteri", a spus Câmpeanu.

Ministrul Muncii a adăugat că în buget există bani chiar şi pentru o eventuală punere în aplicare a unui proiect de lege privind

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 8 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 7 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 7 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 11 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 6 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 13 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 10 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°