Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băncile centrale din întreaga lume reaprind războaiele valutare prin relaxarea politicilor monetare

Publicat in Ziarul Financiar, luni 11 noiembrie 2013 ·

Băncile centrale din întreaga lume, din Europa şi până în Australia, iau noi măsuri de relaxare a politicilor monetare, pentru susţinerea creşterii economice, alimentând reaprinderea războaielor valutare, relatează Bloomberg.

Banca Centrală Europeană (BCE) a redus săptămâna trecută dobânda cheie cu un sfert de punct procentual, la un nou minim record de 0,25%, iar unii investitori cred că măsura are rolul, parţial, să prevină aprecierea euro, care a urcat la cel mai ridicat nivel atins după 2011.

În aceeaşi zi, banca centrală din Cehia a anunţat că intervine pe piaţa valutară pentru prima oară în ultimii 11 ani, pentru deprecierea coroanei.

Banca centrală din Noua Zeelandă a anunţat că ar putea amâna creşterea dobânzilor, pentru a tempera întărirea monedei, iar Australia a avertizat că dolarul australian este la un nivel "inconfortabil de ridicat".

"Aceste ţări sunt extrem de preocupate să îşi menţină monedele la un nivel scăzut. Preşedintele BCE Mario Draghi a încercat cu insistenţă, de la începutul acestui an, să determine deprecierea euro", a declarat Axel Merk, director la compania Merk Investments din Palo Alto, California.

FMI a redus estimările referitoare la perspectivele economiei mondiale, iar inflaţia încetineşte la niveluri care pot afecta investiţiile, astfel că guvernele şi băncile centrale revin la politici care măresc competitivitarea prin deprecierea monedelor.

Aceste măsuri riscă să declanşeze o nouă rundă a unui război valutar, la mai puţin de două luni după ce ţările din G20 s-au angajat să se abţină de la devalorizarea monedelor în scopuri concurenţiale.

"Asistăm la o nouă era a războaielor valutare", a spus Neil Mellor, analist la Bank of New York Mellon în Londra.

Preşedintele BCE, Mario Draghi, a explicat că instituţia a redus dobânda de politică monetară pentru a micşora riscul unei

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 3 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 2 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum o ora
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 4 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum o ora
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

„Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, cu tarife de 35 de lei pe noapte

Mediafax acum 2 ore
Potrivit FPTR, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 65 de unităţi de cazare di

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 7 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Tenis: Alexander Zverev a câştigat turneul de la Roma

News.ro acum 4 ore
Germanul Alexander Zverev a câştigat duminică turneul ATP 1000 Masters, de la Roma, după victoria obţinută în finala cu Nicolas Jarry. Alexander Zverev (27 de ani, locul 5 ATP), favoritul numărul 3 al turneului, a dispus în finala de la Roma de chil

Vremea

București
acum

14°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
Iasi
acum

16°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/26°
Constanta
acum

12°
lun.

12°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

13°/22°
Timisoara
acum

19°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°