Cu sprijinul financiar al Ordinului Cavalerilor Templieri, în curtea Catedralei Episcopale „Înălţarea Domnului” din Zalău, cunoscută drept „Sfânta Vinere”, va fi amplasat, în perioada următoarea, bustul părintelui Arsenie Boca.
„Având în vedere că părintele Arsenie Boca se bucură de multă evlavie din partea credincioşilor din întregul judeţ şi că aceştia fac pelerinaje la mormântul regretatului duhovnic, am decis să realizăm o sculptură pe care să o amplasăm în curtea Catedralei Episcopale, în imediata vecinătate a fântânii arteziene”, ne-a declarat preotul paroh Ioan Ghiurco.
Potrivit spuselor sale, bustul din broz va fi realizat de sculptorul sălăjean Iosif Sepsi, la Cluj-Napoca, costurile pe care le implică – circa 5.000 de euro – urmând să fie suportate de Ordinul Cavalerilor Templieri. În ceea ce priveşte construcţia postamentului, aceasta a fost asigurată din donaţiile credincioşilor.
Bustul va fi dezvelit în 1 decembrie, imediat după Sfânta Liturghie.
comments
Cu sprijinul financiar al Ordinului Cavalerilor Templieri, în curtea Catedralei Episcopale „Înălţarea Domnului” din Zalău, cunoscută drept „Sfânta Vinere”, va fi amplasat, în perioada următoarea, bustul părintelui Arsenie Boca.
„Având în vedere că părintele Arsenie Boca se bucură de multă evlavie din partea credincioşilor din întregul judeţ şi că aceştia fac pelerinaje la mormântul regretatului duhovnic, am decis să realizăm o sculptură pe care să o amplasăm în curtea Catedralei Episcopale, în imediata vecinătate a fântânii arteziene”, ne-a declarat preotul paroh Ioan Ghiurco.
Potrivit spuselor sale, bustul din broz va fi realizat de sculptorul sălăjean Iosif Sepsi, la Cluj-Napoca, costurile pe care le implică – circa 5.000 de euro – urmând să fie suportate de Ordinul Cavalerilor Templieri. În ceea ce priveşte construcţia postamentului, aceasta a fost asigura