Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comisia de etică a UMF "Carol Davila" s-a autosesizat în cazul unui posibil plagiat

Publicat in Mediafax, miercuri 27 februarie 2013 ·

Comisia de etică a Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) "Carol Davila" din Capitală s-a autosesizat după ce în presă au apărut informaţii privind un posibil plagiat legat de mai multe lucrări de licenţă, însă, până miercuri, instituţia nu a primit nicio sesizare legată de acest caz.

Posibilul plagiat ar viza, conform informaţiilor din presă, lucrări de licenţă conduse de decanul Facultăţii de Medicină Dentară a universităţii, Alexandru Bucur.

"Până astăzi (miercuri - n.r.), nu avem nicio sesizare scrisă în legătură cu posibile cazuri de plagiat la Facultatea de Stomatologie. Totuşi, Comisia de etică s-a autosesizat după ce în presă au apărut mai mult materiale în acest sens", a declarat, pentru MEDIAFAX, rectorul UMF "Carol Davila", academicianul Ioanel Sinescu.

Rectorul a mai spus că situaţia privind posibilul plagiat va fi analizată de Comisie, precizând că lucrările de licenţă sunt păstrate în arhiva universităţii, de regulă, timp de cinci ani.

Centrul de Investigaţii Media a anunţat luni că a descoperit mai multe "cazuri clare" de plagiat în mediul universitar, fiind vorba despre zeci de lucrări de diplomă ale absolventilor Facultăţii de Medicină Dentară din Universitatea "Carol Davila" Bucureşti. Lucrările ar aparţine unor studenţi care l-au avut ca profesor coordonator pe actualul decan al facultăţii, profesorul Alexandru Bucur, susţine sursa citată.

Potrivit Centrului de Investigaţii Media, seria de lucrări copiate ar fi început în 2007-2008, când studenţii Balazadeh Farshad şi Orania Calesu şi-au predat lucrările de diplomă. Cele două teze au acelaşi titlu, "Tratamentul chirurgical al prognatismului mandibular anatomic", şi sunt aproape identice, diferenţa constând în aceea că Orania Calesu prezintă mai multe cazuri clinice. Concluziile celor doua lucrari sunt şi ele identice, au mai arătat cei de la Centrul de Invest

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 11 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 54 minute
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 9 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 8 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 3 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum 4 ore
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 8 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Nicușor Dan l-a provocat pe Piedone la o dezbatere TV: „Moderată de un profesionist. E ușor ca o discuție să degenereze în circ”

HotNews acum 8 ore
Nicușor Dan și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Capitalei, ocazie cu care l-a provocat pe Cristian Popescu Piedone la dezbatere electorală televizată care ar urma să fie moderată de un jurnalist care să fixeze temele dezbaterii

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 5 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 12 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Vremea

București
acum

10°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

3°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°