Au trecut aproape sase luni de cind a fost lansata rubrica „Intersectii“. Aceasta „aniversare“ a unui intens efort saptaminal, impreuna cu scrisoarea unui prieten care comenta intersectia de acum doua saptamini (Sint singur si ma duce-un gind), m-a facut sa meditez asupra rostului acestei activitati. Poate ca la aceste doua imbolduri s-au mai adaugat si lecturile citorva articole recente despre problema care pare sa obsedeze natiunea zilele acestea: aceea a imaginii (unul din articolele citite se intitula chiar Razboaiele de imagini ale Romaniei).

Problema se pune aproximativ in felul urmator: ce rost are sa te implici in probleme culturale, sa incerci sa abordezi teme abstracte precum aceea a lui „de ce sint uitati uitatii“ sau sa scrii despre semnificatia plictiselii, a prejudecatii sau a dialogului interior, cind adevaratele probleme sint cele ale coruptiei generalizate, ale tarelor in plan economic si politic, care fac mizerabila viata de zi cu zi a unei majoritati coplesitoare a publicului romanesc. (Intr-un articol publicat recent in 22, citeam ca in Romania de astazi doar 2% din populatie traieste la nivelul Germaniei!) In lumea culturala, singura realitate – dincolo de prabusirea sistemelor scolare la toate nivelurile – pare a fi aceea invizibila poate la suprafata, dar foarte reala totusi, a unei batalii fara compromisuri intre o elita care a cucerit anumite privilegii sociale („boierii mintii“, cum i-a numit metaforic un tinar autor) si un lumpenproletariat intelectual (foarte amestecat, de altfel), care incearca pe toate caile (dar mai ales prin revenirea la un radicalism ideologic considerat de „stinga“) sa penetreze fortareata interzisa.

Pe acest fundal, se poarta discutia despre brand, despre imagine. Ca si aceea abandonata (momentan?) despre „specificul national“, ea oscileaza intre patetic si ridicol. Poate ca cele doua sint