Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bistriţa: Gospodăriile de subzistenţă depun armele

Publicat in Adevarul, luni 9 august 2010 ·

Aproape jumătate din agricultorii cu 2-3 vaci au renunţat în ultimul an la animale. Pentru că n-au primit subvenţiile pe 2010, dar şi pentru că a scăzut preţul de achiziţie a laptelui, crescătorii de taurine sunt disperaţi si mulţi alţii se gândesc să renunţe.

Situaţia gravă prin care trec micii crescători de animale a fost semnalată la ultima întrunire a Comitetului Director al Asociaţiei Crescătorilor de Taurine (ACT) din judeţul Bistriţa-Năsăud, de la sfârşitul săptămânii trecute. Potrivit preşedintelui ACT, Cristian Galea numai în ultimul an aproape jumătate din micii crescătorii au renunţat la animale: „am ajuns la concluzia că aproape jumătate din cei peste patru mii de crescători solitari cu una, două sau trei vaci au dispărut, ceea ce a dus şi la o reducere substanţială a activităţii unor asociaţii locale de crescători" spune Galea. : „Am ajuns într-o situaţie paradoxală: lipsa de lichidităţi i-a obligat pe micii fermieri să-şi ia animalele şi să le ducă la abator sau să ni le aducă nouă, celor cu posibilităţi financiare mai mari", spune Galea, care este el însuşi proprietarul unei ferme de vaci cu 500 de capete. Situaţia critică a gospodăriilor de subzistenţă este scoasă în evidenţă şi de alte cifre: din cele 168 de asociaţii locale ale crescătorilor de taurine, cu personalitate juridică existente în vara anului trecut în ACT Bistriţa-Năsăud mai sunt funcţionale în prezent doar 157. Vând la preţuri derizorii şi nu au subvenţii Scăderea preţului oferit de procesatorii de lapte, de la 0,75 lei până la 0,58 de lei pentru un litru şi lipsa compensărilor financiare oferite de stat sub formă de subvenţii întregesc tabloul falimentării micilor crescători: „Sunt în situaţia de-a nu mai primi nici măcar un leu sub formă de stimulente de la bugetul Ministerului Agriculturii, toate finanţările, mici sau mari fiind sistate începând cu 1 ianuarie 2010. Există doa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum o ora
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum o ora
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este stabilă

News.ro acum o ora
Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi, la Spitalul Militar, este stabilă. Intervenţia chirurgicală la genunchi, efectuată în cursul zilei de lun

Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti a admis candidatura Dianei Şoşoacă la Primăria Capitalei

News.ro acum 34 minute
Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 42 Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei Şoşoacă la Primăria Capitalei, după ce a depus, marţi, liste suplimentare de susţinători pentru candidatura ei.

O femeie din Bihor a sunat la 112 ca să spună că fiul ei s-a sinucis. Motivul pentru care poliţiştii au încătuşat-o

Adevarul acum o ora
O femeie din Bihor a ajuns în Arestul Poliţiei după ce, miercuri seara a sunat la 112 să sesizeze faptul că fiul ei s-a înjunghiat cu cuţitul de bucătărie în piept şi a murit. Ajunşi la locul faptei, poliţiştii au descoperit, însă, că băiatul femeii

Nouă candidaţi s-au înscris pentru funcţia de primar al municipiului Timişoara şi şase pentru cea de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş

News.ro acum 21 minute
Nouă candidaţi s-au înscris pentru Primăria municiăiului Tuimiăoara, în timp ce pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş s-au înscris 6 candidaţi.

Avion militar F-16, prăbușit într-un parc național. Pilotul a reuşit să se catapulteze

Ziare.com acum o ora
Un avion de luptă F-16 „Fighting Falcon” s-a prăbuşit marţi, 30 aprilie, într-un parc naţional din New Mexico, în sud-vestul Statelor Unite, au anunţat forţele aeriene americane. Pilotul a reuşit să se catapulteze înainte ca avionul să se prăbuşeasc

Asistent medical din Târgoviște, arestat după ce ar fi bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum o ora
Un asistent medical de la un spital din Târgoviște a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a bătut două fete de 13 și 17 ani internate în secţia de psihiatrie a unității medicale. SpitalFoto: Inquam Photos / Justinel Stavaru Judecătorii dâmboviţen

Care este starea actorului Florin Piersic, după ce a fost operat

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este în stare stabilă, după ce a fost supus unei intervenții chirurgicale la genunchi la Spitalul Militar, conform News.ro. Florin PiersicFoto: AGERPRES „Starea sa este stabilă.

Vremea

București
acum

19°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

20°
mie.

10°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

8°/21°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

21°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°