Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât poate câştiga un notar în Bucureşti? Până la 60.000 de euro/lună

Publicat in Romania Libera, luni 9 decembrie 2013 ·

Creditul de 1 milion de euro acordat de CEC Bank Ioanei Băsescu a stârnit un scandal de proporţii. S-au făcut declaraţii incendiare şi s-au înfiinţat comisii parlamentare.

Mai mult chiar, în dorinţa de a părea transparentă, fiica preşedintelui a transmis presei contractul de creditare. Cu toate acestea, Ioana Băsescu nu a răspuns concret la două întrebări adresate de ziarul „România liberă”: ce garanţii colaterale a solicitat banca pentru acordarea unui împrumut ce depăşeşte valoarea maximă pentru credite imobiliare acordate persoanelor fizice şi dacă veniturile sale pot acoperi rata lunară a acestui împrumut.

Reamintim faptul că, fiica preşedintelui Băsescu a devenit notar în 2007, după ce trecut examenul de titularizare pentru un post în comuna Păuneşti din Vrancea. Un an mai târziu, aceasta şi-a mutat cabinetul notarial în Bucureşti.

Politicienii îşi fac fiicele şi soţiile notari

Conform contractului de creditare, rata lunară este în valoare de aproximativ 30.000 de lei, adică 7.000 de euro. Pentru a putea achita un astfel de credit, veniturile lunare trebuie să se situeze în jurul sumei de 10.000 de euro. E mult, e puţin pentru un notar? Cât poate câştiga, cel mult, un notar în Bucureşti?

Conform datelor furnizate ziarului România liberă de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) cel mai mare venit (suma netă) realizat de un notar din Capitală, în 2012, a fost de 2.026.208 lei, adică circa 455.000 de euro.

Asta ar însemna, în medie, aproximativ 38.000 de euro/lună.

Tot din informaţiile ANAF, în primele 6 luni ale acestui an, cel mai mare venit (suma netă) estimat de un notar bucureştean a fost de 1.661.928 de lei, adică peste 375.000 de euro, respectiv un venit mediu lunar de 62.500 de euro.

Citeşte şi: Ce nu a lămurit Ioana Băsescu în scandalul creditului luat de la CEC

Chiar dacă nu toţi cei care

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cetăţenii români vor intra în Turcia doar cu cartea de identitate

Mediafax acum 12 minute
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan a semnat un decret care le permite cetăţenilor români să călătorească în Turcia folosind doar cartea de identitate. Decretul intră în vigoare în jurul datei de 1 iunie şi permite şederi de până la 90 de zile în

VIDEO Momentul conflictului dintre Dan Vîlceanu și Florin Roman din Parlament

HotNews acum 17 minute
Florin Roman a declarat marți că a fost agresat fizic de către Dan Vîlceanu, în afara sălii de plen. O cameră a surprins momentul conflictului dintre cei doi deputați. Conflict între Dan Vîlceanu și Florin RomanFoto: Captură video Au apărut primele

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Apa caldă, sistată în sute de blocuri din Capitală. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum o ora
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă marţi, 21 mai, lucrări de înlocuire şi de reparaţii pe conductele reţelei termice primare, în zone din sectoarele 1, 2, 3 şi 6 ale Capitalei. Apa caldă va fi sistată în sute de blocur

Klaus Iohannis a discutat cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski despre viitorul Summit NATO şi consolidarea securităţii la Marea Neagră

News.ro acum o ora
Klaus Iohannis a avut o discuţie telefonică, marţi, cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski despre viitorul Summit NATO şi consolidarea securităţii la Marea Neagră. „Am transmis, de asemenea, angajamentul ţării noastre pentru Formula de Pace a U

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 4 ore
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

A murit Karl-Heinz Schnellinger, fostul internațional german al Romei și al Milanului

Gazeta Sporturilor acum 10 minute
Fostul internațional german Karl-Heinz Schnellinger, supranumit „Volkswagen”, a încetat marți din viață, la vârsta de 85 de ani.

Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare/ Întâlnire culturală cu filosoful Gabriel Liiceanu

News.ro acum o ora
Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare, iar timp de două zile vor fi organizate evenimente dedicate comunităţii timişorene sub genericul „UVT pentru comunitate, pentru Timişoara!”. Va avea loc o întâlnire cultural

Angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi, cercetat pentru luare de mită / Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recepţia unui bloc

News.ro acum o ora
Un angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi este cercetat pentru luare de mită. Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recepţia unui bloc. ”Două persoane din judeţul Iaşi

Piaţa românească de investiţii imobiliare a încheiat primul trimestru cu tranzacţii de 202 mil euro

Mediafax acum 53 minute
România a avut cea mai bună performanţă în comparaţie cu celelalte cinci economii majore (Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia şi Slovacia) din Europa Centrală şi de Est (ECE), într-un context în care activitatea pe piaţa din regiune a fost redusă, iar

Vremea

București
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

11°/20°
joi

12°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

27°
mar.

14°/27°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°