Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO şi GALERIE FOTO: Cetăţeni europeni din Şcoala lui nea Ion!

Publicat in Monitorul de Vrancea, marți 29 ianuarie 2013 ·

Ion D. Leopea, după cum singur se prezintă, are 86 de ani şi, cu siguranţă, este unic în Vrancea! El a construit cu mâinile sale o şcoală în mijlocul pădurii şi spune că va rămâne lângă ea până ce timpul o va doborî. „Păi dacă văd un om căzut, eu nu trebuie să-l salt? Iar învăţătura saltă omul cel mai bine!” a fost mereu principiul de viaţă al lui nea Ion. Aşa că în 1972, pe vremea când cătunul Brătuleşti, comuna Dumitreşti, viermuia de copilărime, omul s-a zbătut până ce a obţinut „dezlegare de la ăi mari de la oraş” să înfiinţeze şcoala. Prima dată, aceasta a funcţionat într-o odaie a propriei locuinţe. Cum copii erau mulţi şi idealul lui nea Ion de a le lumina acestora minţile de nestăpânit, omul s-a apucat să ridice, cu mâinile lui, şcoala prin care au trecut aproape 60 de copii! Aproape toţi, risipiţi acum prin colţuri ale lumii, aproape toţi „cetăţeni europeni”, cum îi place lui nea Ion să le spună. Acum, şcoala nu mai funcţionează. În jurul ei nu mai sunt nici copii. Doar case părăsite, peste care stăpân fără voie a rămas nea Ion. Paznic straşnic al vremilor demult apuse, purtător al atâtor amintiri şi, până la urmă, făuritor de destine, spune că va rămâne acolo, lângă şcoala lui până ce ori el, ori ea, vor cădea...

Ce rămâne în urma unui om? Şi când poţi spune că n-ai făcut umbră pământului degeaba? Când creşti un copil? Când clădeşti o casă? Când sădeşti un pom sau când scrii o carte? Pentru nea Ion, răspunsul nu e greu de dibuit: acolo, în cătunul unde a trăit o viaţă, în adâncul pădurilor Dumitreştiului, acolo unde cu greu piciorul omului putea ajunge şi unde curentul electric a rămas până în ziua de azi doar un vis, el a ridicat cu mâinile lui, o şcoală! Că aşa a vrut el şi fiindcă asta a fost credinţa sa de nezdruncinat: că lumina minţii este darul cel mai de preţ pe care-l poţi face unui pui de om. Că numai învăţătura î

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 45 minute
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 56 minute
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 5 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

8°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°