Vestea că partida dintre Ungaria şi România se va juca fără spectatori a şocat suporterii care îşi planificaseră totul în funcţie de confruntarea de pe Népstadion: concediile în perioada disputării meciului, transportul până dincolo de graniţă, planurile de deplasare - toate erau puse la punct şi aşteptau un singur lucru: ziua de 22 martie.
Florin Andrei, unul dintre liderii Asociaţiei Suporterilor Români, a vorbit pentru „Adevărul“ în exclusivitate despre vestea care a schimbat planurile a mii de oameni, făcute în amănunt încă de anul trecut. „Eu eram marţi la o şedinţă pe teme fotbalistice şi când am vazut mesajul, imediat am pus mâna pe telefon. Primul pe care m-am gândit să-l sun a fost ofiţerul de presă al Federaţiei Române de Fotbal, Paul Zaharia. Se pare că suspendarea e în vigoare, dar au drept de recurs. În cel mult o lună de zile vom şti exact ce şi cum“.
Vara lui 2010, când România şi-a aflat adversarele pentru preliminariile Campionatului Mondial din Brazilia, a unit, pe atunci, sute de suporteri prin mesajul „Cu toţii la Budapesta“. Între timp, sutele au devenit mii şi de aici până la o atmosferă incredibilă era doar un singur pas: scurgerea timpului până la data de 22 martie 2013.
2.500 de suporteri vor să facă deplasarea în Ungaria
„Mobilizarea nu era strict pentru meciul cu Ungaria, dar pentru asta făcusem eforturi extraordinare de a determina lumea să vină. Ne-am planificat toate partidele, cu precădere cea din Ungaria. Deplasarea cu Estonia (0-2), partida cu Olanda (1-4) de acasă, chiar şi amicalul cu Belgia (2-1), prin meciurile astea am atras o mulţime de oameni dornici să maergă la Budapesta, în ideea să putem lua toate biletele care ne revin de la Federaţie. Si oamenii chiar au fost interesaţi. Am primit telefoane, mail-uri şi mesaje de la persoane cu care nu mai vorbisem niciodată. Numai prin ASR am putea deplasa 2.500