Vacanta estivala si interludiul (Relache...) intre doua stagiuni muzicale, dar si o sumedenie de concerte de „facturi diverse“ ne ofera prilejul unor consideratii mai generale despre muzica. Despre rolul si natura ei, locul si impactul individual sau colectiv. Faptul ca ne ocupam doar de muzica, sa-i zicem „culta“, si neglijam genuri onorabile precum muzica populara, „usoara“ – cu toate subramurile ei, de la divertisment pina la pop-rock si mai noile metallic, house sau hip-hop dar si jazz sau etno, nu inseamna ca neglijam si ignoram existenta lor. Mai ales ca au devenit extrem de populare in rindul tinerilor, o noua perceptie si o noua paradigma estetica facindu-si loc, cu vizibila agresivitate, in ultimele decenii. Ce a mai ramas din vechea sensibilitate muzicala, din clasica educatie muzicala si gustul pentru o anume categorie de muzica? Nu e foarte greu de evaluat.
„Reformarea“ gustului muzical si multiplicarea genurilor capata amploare dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. Music-hall-ul american s-a intersectat cu sansoneta frantuzeasca si cantoneta italieneasca, pentru ca apoi, extrem de rapid, intr-o succesiune uluitoare, punind pe picioare uriasa industrie a show-business-ului, fenomenul Elvis Presley si aparitia rockului, muzica soul a afro-americanilor din generatia lui Otis Redding, James Brown si Aretha Franklin sa culmineze cu nasterea muzicii pop si a protest-song-ului. The Beatles, Bob Dylan si tot ce a urmat momentului ’68 au dat peste cap si lumea muzicii. Nimic nu a mai fost ca inainte. Daca in filmul Elvira Madigan ne mai puteam emotiona la o poveste de dragoste pe muzica de Mozart (Concertul pentru pian nr.21, KV 467), daca in Moderatto Cantabile, dupa romanul lui Marguerite Duras, o nocturna de Chopin ne urmarea cu asiduitate si dupa plecarea din sala de cinematograf, daca o simfonie de Brahms ne putea coplesi printre imagini cu Ingr
