Kareem Serageldin, fost director internaţional pentru operaţiuni de trading al Credit Suisse, a fost condamnat în Statele Unite ale Americii (SUA) la doi ani şi jumătate de închisoare, fiind acuzat de conspiraţie la falsificarea valorii unor obligaţiuni garantate prin ipoteci, în anul 2007, relatează Bloomberg.
Serageldin va plăti o amendă în valoare de 150.000 de dolari şi va lucra în folosul comunităţii timp de doi ani, după ce va fi eliberat din închisoare.
Conform sursei citate, judecătorul unui tribunal din Manhattan a respins cererea avocaţilor acestuia pentru o pedeapsă neprivativă de libertate, afirmând că acesta trebuie să reflecte gravitatea faptei.
Serageldin a pledat vinovat, în luna aprilie, la acuzaţia de conspiraţie la falsificarea registrelor Credit Suisse.
F.A. Kareem Serageldin, fost director internaţional pentru operaţiuni de trading al Credit Suisse, a fost condamnat în Statele Unite ale Americii (SUA) la doi ani şi jumătate de închisoare, fiind acuzat de conspiraţie la falsificarea valorii unor obligaţiuni garantate prin ipoteci, în anul 2007, relatează Bloomberg.

F.A.