Comisia de Apel a FRF a amânat pentru miercuri, la ora 11.00, decizia în cazul "bricheta", după ce clubul FC Rapid a formulat o cerere de recuzare a trei dintre membrii comisiei. "S-a amânat pentru miercuri, la ora 11.00, deoarece Rapid a formulat o cerere de recuzare împotriva a trei dintre membrii Comisiei de Apel. Pentru soluţionarea cererii este acordat termen miercuri, la ora 11.00", a declarat avocatul rapidiştilor, Gheorghe Florea.
Acţionarul rapidist George Copos a afirmat că speră să aibă câştig de cauză. "Cred în lupta pe care o duce avocatul Florea Gheorghe. Pentru a apăra munca jucătorilor, pentru a apăra clasamentul, pentru a nu se stabili o ierarhie la masa verde. Cred foarte mult în supremaţia legii şi a regulamentelor. Citiţi articolul 99, punctul 3, şi veţi vedea ce şanse are Rapidul. Lucrurile sunt foarte clare. Nu poate nimeni să ia o decizie împotriva regulamentelor FRF. Noi poate nu avem o relaţie dintre cele mai bune, dar cred în Mircea Sandu, care reprezintă România în Comitetul Executiv al UEFA şi este dator ca regulametele să fie respectate în România", a afirmat Copos.(Mediafax)
Comisia de Apel a FRF a amânat pentru miercuri, la ora 11.00, decizia în cazul "bricheta", după ce clubul FC Rapid a formulat o cerere de recuzare a trei dintre membrii comisiei. "S-a amânat pentru miercuri, la ora 11.00, deoarece Rapid a formulat o cerere de recuzare împotriva a trei dintre membrii Comisiei de Apel. Pentru soluţionarea cererii este acordat termen miercuri, la ora 11.00", a declarat avocatul rapidiştilor, Gheorghe Florea.
Acţionarul rapidist George Copos a afirmat că speră să aibă câştig de cauză. "Cred în lupta pe care o duce avocatul Florea Gheorghe. Pentru a apăra munca jucătorilor, pentru a apăra clasamentul, pentru a nu se stabili o ierarhie la masa verde. Cred foarte mult în supremaţia legii şi a regulamentelor. Citiţi artic