Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Două persoane din Iaşi diagnosticate cu gripă AH1N1, internate în stare gravă în spital

Publicat in Gandul, vineri 15 martie 2013 ·

Două persoane din Iaşi, o femeie de 54 de ani şi un bărbat de 35 de ani, diagnosticate cu gripă AH1N1, sunt internate în stare gravă la Spitalul de Boli Infecţioase din municipiu, acestea respirând cu ajutorul aparatelor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cele două persoane au fost internate la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi în urmă cu câteva zile, iar analizele de laborator au confirmat prezenţa virusului AH1N1.

Întrucât starea lor de sănătate s-a înrăutăţit, cei doi pacienţi au fost mutaţi la Secţia Terapie Intensivă din cadrul aceluiaşi spital.

Atât femeia, cât şi bărbatul respiră cu ajutorul aparatelor, medicii fiind rezervaţi în privinţa evoluţiei stării lor de sănătate.

"Cei doi pacienţi se află sub supraveghere permanentă, la Terapie Intensivă", a declarat, vineri, medicul Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi.

Potrivit medicilor ieşeni, femeia suferă de obezitate şi diabet, în timp ce tânărul a fost diagnosticat încă de la naştere cu mai multe afecţiuni, între care anemie acută şi osteoporoză severă.

În urmă cu cinci zile, un tânăr de 30 de ani, din Iaşi, a decedat, din cauza gripei AH1N1, bărbatul fiind adus la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, pe 21 februarie, de la Spitalul de Pneumoftiziologie din municipiu.

Familia tânărului intenţionează să depună plângere la Colegiul Medicilor împotriva cadrelor medicale care l-au tratat. Părinţii tânărului susţin că boala nu a fost depistată în primele zile de după internare şi că atunci când s-a pus diagnosticul de gripă AH1N1 era prea târziu pentru a-l mai salva.

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase, medicul Carmen Dorobăţ, a afirmat că medicii unităţii pe care o conduce au depus toate eforturile în acest caz.

"Nicăieri în lume nu se putea face mai mult. L-am tratat exact cum trebuia", a mai spus medicul Carmen D

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 4 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 5 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 2 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 6 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 4 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 5 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 5 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 5 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°