Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Papa Francisc i-a evocat pe „marginalizați” în timpul slujbei de Crăciun oficiate la miezul nopții

Publicat in Monitorul de Cluj, miercuri 25 decembrie 2013 ·

Cu un aer solemn, suveranul pontif, sosit la Bazilica Sfântul Petru în mijlocul a 30 de cardinali și 40 de episcopi, a oficiat o slujbă a care a durat aproape două ore și care a fost una clasică, cu numeroase cântări în latină, menită să exprime universalitatea bisericii, notează agenția franceză de presă.

O rugăciune închinată celor persecutați în numele religiei lor a fost rostită în limba chineză, în condițiile în care cel puțin 9.000 de creștini mor anual în lume, din cauza credinței lor.

La nouă luni și jumătate de la alegerea sa în fruntea Bisericii Catolice, mesajul Papei Francisc, foarte așteptat, a fost transmis de televiziunile din 65 de țări.

În scurta sa omilie, Papa nu a făcut nicio aluzie la dezbaterile din societate, așa cum o făcea predecesorul său Benedict al XVI-lea, dar a plasat în opoziție „întunericul” lumii și „lumina” lui Dumnezeu.

La sfârșitul ceremoniei, Papa Francisc a purtat în mâini, însoțit de un grup de circa zece copii de pe cinci continente, o statuetă cu pruncul Iisus, până la ieslea instalată în bazilică.

O altă iesle, napolitană, a fost inaugurată în Piața Sfântul Petru. Intitulată „Franscesco 1223-Francesco 2013”, ea marchează legătura dintre Sfântul Francisc de Assisi, care a propovăduit sărăcia radicală, și Papa, care a anunțat că dorește o „Biserică săracă pentru săraci”.

La Betleem, patriarhul latin al Ierusalimului, Fuad Twal, cea mai înaltă autoritate catolică romană din Țara Sfântă, a lansat un apel pentru găsirea „unei soluții corecte și echitabile” la conflictul israeliano-palestinian. Din orașul nașterii lui Iisus, în prezența președintelui palestinian Mahmoud Abbas și a șefei diplomației europene, Catherine Ashton, prelatul a amintit de asemenea „toate dramele umanității de pe cele cinci continente: de la războaiele civile din Africa, la taifunul din Filipine, trecând prin situația difi

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou test de sânge care poate prezice riscul de reapariţie a cancerului de sân a fost apreciat ca o descoperire „ncredibil de interesantă”

HotNews acum 44 minute
Un nou test de sânge poate prezice riscul de reapariţie a cancerului de sân cu trei ani înainte ca tumorile să se vadă la tomografie, o descoperire „incredibil de interesantă” care ar putea ajuta mai multe femei să învingă definitiv această boală, s

VIDEO Ce a făcut Lionel Messi în seara în care Real Madrid a câștigat Liga Campionilor

Gazeta Sporturilor acum o ora
(36 de ani), vechiul rival al lui Real Madrid în perioada în care evolua pentru Barcelona, a mai stabilit un record la Inter Miami. Acest lucru s-a întâmplat chiar .

Stormy Daniels, după verdictul în cazul lui Donald Trump: Cred că ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunităţii

HotNews acum 3 ore
Vedeta de filme pentru adulţi Stormy Daniels spune că Donald Trump, găsit vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către starleta porno, ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunită

Ciucă, de Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de cancer: Avem datoria de a creşte speranţa de viaţă a pacienţilor oncologici şi de a-i ajuta să ducă o viaţă cât mai aproape de cea de dinainte - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Liderul PNL, preşedintele Senatului Nicolae Ciucă afirmă, în mesajul transmis de Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de cancer, că autorităţile au datoria de a creşte speranţa de viaţă a pacienţilor oncologici şi de a-i ajuta să ducă o viaţă cât mai

Arabia Saudită va vinde acţiuni Aramco de 13,1 miliarde de dolari, testând interesul investitorilor internaţionali

HotNews acum o ora
Arabia Saudită şi bancherii săi vor începe duminică să primească comenzi pentru acţiuni în valoare de până la 13,1 miliarde de dolari la gigantul său energetic Aramco, într-un test major al interesului investitorilor internaţionali, potrivit News.ro

Sute de persoane şi zeci de maşini căutate, descoperite prin Sistemul Informatic Schengen

Mediafax acum 2 ore
Conform Poliţiei Române, în perioada 24 – 30 mai 2024, poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat 685 de persoane, 59 de autovehicule şi 32 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistem

Autobuz implicat într-un accident la Maramureş. Mai multe persoane au ajuns la spital

Mediafax acum o ora
În accidentul care s-a produs duminică, pe DN 18, în localitatea Tăuţii de Sus, din judeţul Maramureş, au fost implicate un autoturism şi un autobuz. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că sunt şase victime, un

Italia se roagă pentru Patrizia, Bianca şi Cristian: Speranţele ca tinerii de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, sunt tot mai mici

HotNews acum 4 ore
Speranţele ca trei tineri de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă, sunt tot mai mici, anunţă presa italiană, citat[ de News.ro. Râul Natisone din regiunea VenetoFoto: HotNews.r

LIVE Război în Ucraina - ziua 830: Ucraina salută permisiunea de a ataca ţinte pe teritoriul Rusiei /Zelenski a avut o întâlnire "foarte bună" cu secretarul american al Apărării

HotNews acum 3 ore
Ucrainenii salută decizia Statelor Unite de a le permite să folosească anumite arme occidentale împotriva unor ţinte inamice pe teritoriul Rusiei, dar speră că vor fi ridicate mai multe restricţii în acest sens pentru a evita un număr şi mai mare de

Sonda lansată de China la începutul lunii mai a asenelizat pe partea îndepărtată a Lunii

News.ro acum 4 ore
O sondă lansată de China la începutul lunii mai a aselenizat pe partea îndepărtată a Lunii pentru a colecta mostre, marcând un pas înainte în ambiţiosul program al ţării, a anunţat, duminică, agenţia China Nouă, citată de AFP. Sonda Chang'e 6, care

Vremea

București
acum

28°
dum.

19°/30°
lun.

19°/34°
mar.

18°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

28°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/30°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

15°/24°
mie.

15°/26°