Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că i-a cerut ministrului de Interne, Ioan Rus, să prezinte, miercuri, în şedinţa de Guvern, un raport privind urmăriţii general, el precizând că vor fi făcute schimbări de conducere şi de sistem la nivelul Poliţiei dacă va fi cazul.
"Am discutat cu ministrul de Interne şi am înţeles că sunt şanse considerabile ca cel de-al doilea (dintre fraţii Cămătaru - n.r.) să fie prins. Mai mult, ca lecţie de învăţat, voi cere ministrului de Interne să-mi prezinte un raport foarte clar cu ce se întâmplă cu aceşti urmăriţi general. Nu e normal să ştim că sunt atât de mulţi în libertate şi vedem, dacă e cazul, facem schimbări şi de conducere, şi de sistem, pentru că cei care sunt daţi în urmărire chiar trebuie prinşi, nu trebuie să fie doar trecuţi într-un computer acolo şi să nu se preocupe nimeni de ei", a spus Ponta.
El a precizat că i-a cerut lui Rus să-i prezinte un raport exact până miercuri, la şedinţa de Guvern.
Într-o dezbatere televizată, comisarul-şef Adrian Dumitrescu, şeful Serviciului Urmăriri din Poliţia Română, a declarat că în prezent există aproximativ 5.000 de persoane condamnate în libertate, care sunt căutate de poliţişti pentru ispăşirea pedepsei. Declaraţia, precum şi măsura luată de Victor Ponta, au apărut în contextul în care fraţii Cămătaru au fost căutaţi mai bine de 24 de ore de Poliţie, Nuţu Cămătaru nefiind găsit nici la această oră.
Ponta a spus că nu ştie deocamdată cine este de vină pentru situaţia existentă în ceea ce priveşte urmăriţii generali, dar a dat asigurări că vor fi luate măsurile necesare.
Întrebat dacă vor fi daţi afară şefii din Poliţie, Ponta a răspuns afirmativ, subliniind că acest lucuru se va întâmpla dacă aceştia sunt vinovaţi de situaţia existentă.
"Dacă e nevoie de schimbări, facem toate schimbările necesare, dar nici nu sunt de principiu - primu