Desi nu atit de mediatizata (nici nu se preteaza genului!), cartea profesorului Paul Cornea, Interpretare si rationalitate (Editura Polirom) este, de departe, cea mai importanta aparitie editoriala a anului 2006. O carte asa-zicind de specialitate, „o sinteza interdisciplinara a practicilor interpretative folosite in stiintele umane, critica literara, comunicarea cotidiana“ (cum scrie autorul pe coperta a IV-a), nu are cum sa faca vilva... decit printre cunoscatori. E vorba de o carte coplesitoare, de 600 de pagini, la care profesorul a lucrat aproape zece ani si care, desigur, necesita timp pentru lectura si receptare. De fapt, in cazul de fata nici nu se mai pune problema receptarii, caci avem de-a face cu o carte de referinta, care va deveni, cu siguranta, un titlu obligatoriu in orice bibliografie internationala.
- Un model
de eruditie si conduita profesionala
Cu atit mai mult impresioneaza (intimideaza!) modestia autorului, in cele citeva vorbe ale prefetei, unde, citindu-l pe Karl Popper, noteaza: „in prefata la editia a doua a Societatii deschise si dusmanilor ei, Karl Popper spune: «O carte nu este niciodata incheiata. in timp ce lucram la ea invatam indeajuns de multe lucruri pentru ca in momentul cind ne-am intors ochii de la ea sa o gasim imatura». s…t Poate ca unii vor socoti cuvintul «imatur» exagerat. Dar daca Popper il crede valabil pentru sine, atunci il pot admite si eu“. Sinteza profesorului Cornea este monumentala, atit in anvergura si bibliografie, cit si in spirit, care infuzeaza, cu discretie suverana, fiecare pagina: plecind de la contextele empirice ale intelegerii, ajungind la interpretare si la definitiile ei, trecind apoi la „confruntarea fara de sfirsit“ dintre rational si irational, pentru a reveni la genurile, functionarea interpretarii s.a.m.d., Paul Cornea construieste un edificiu – un excurs prin filozofie, s
