După ce la sfârşitul anului 2008 câştigase un turneu la Buşteni, tenismana craioveană Giulia Maria Naicu a început anul 2009 în forţă. Sportiva legitimată la TC Triumf 2000 s-a clasat pe primul loc la categoria de vârstă 12 ani, în cadrul unui turneu de categoria a III-a, „Cupa Unirii“, desfăşurat recent la Deva, în sală. Giulia, fiica fostului jucător al Universităţii Craiova, Victor Naicu, şi-a respectat la Deva statutul de favorită, câştigând turneul fără să cedeze vreun set. Traseul parcurs de tenismana olteană, pregătită de antrenorul Constantin Stănescu, a fost următorul: în primul tur a avut liber, în turul doi a trecut de Denisa Petropulos (Alba Iulia) cu 6-1, 6-2, iar în semifinală a depăşit-o pe Alexandra Nicoară (Orăştie) cu acelaşi scor, 6-1, 6-2. Finala a fost mai disputată, adversara Giuliei, Maria Orban, de la clubul SCM Deva, fiind pe locul opt în clasamentul naţional. Craioveanca s-a impus cu scorul de 6-4, 6-3, după un joc cu un nivel tehnic şi tactic ridicat. Pentru rezultatul obţinut, Naicu a primit 500 de puncte în clasamentul naţional. Alţi doi reprezentanţi ai clubului Triumf 2000 Craiova, tot la categoria de vârstă 12 ani, au avut evoluţii apreciate în turneul de la Deva. Victor Petcu a ajuns în semifinale, iar Eliza Maria Dan a jucat în sferturile de finală. Toţi cei trei sportivi de la Triumf se pregătesc pentru Campionatul Naţional individual de sală. După ce la sfârşitul anului 2008 câştigase un turneu la Buşteni, tenismana craioveană Giulia Maria Naicu a început anul 2009 în forţă. Sportiva legitimată la TC Triumf 2000 s-a clasat pe primul loc la categoria de vârstă 12 ani, în cadrul unui turneu de categoria a III-a, „Cupa Unirii“, desfăşurat recent la Deva, în sală. Giulia, fiica fostului jucător al Universităţii Craiova, Victor Naicu, şi-a respectat la Deva statutul de favorită, câştigând turneul fără să cedeze vreun set. Traseul parcur