Toata lumea crede ca Traian Basescu este creatorul crizei politice izbucnite in 2005, dar parerile privind semnificatia acestei crize sunt impartite. Unii sustin ca presedintele face bine ce face rascolind maruntaiele politicii, ca un medicament imposibil de digerat, dar vital. Era absolut necesar, dupa 17 ani, sa riscam o indigestie la scara nationala, pentru ca numai asa putem afla ca avem un stomac, un ficat, ca avem deci organe; numai asa ne putem vindeca. Uneori pentru a rezolva o criza este util sa intram intr-o criza si mai mare. Altii vad in activitatea presedintelui o noua boala, indusa artificial si de al carei efect trebuie sa scapam cat mai repede. Tocmai cand credeam ca ne-am revenit, cand ne aflam in convalescenta dupa o tranzitie lunga si dureroasa, a venit Traian Basescu si ne-a distrus din nou echilibrul, linistea, sanatatea. Ambele interpretari admit ca cel care a provocat criza este seful statului, numai ca in timp ce pentru unii Traian Basescu este un medicament, pentru altii este o otrava.
Dupa cum se stie, distanta dintre medicament si otrava nu este deloc mare. Ceea ce pentru un organism este mortal pentru un altul poate sa fie o obisnuinta, o nevoie imperioasa sau chiar o binecuvantare. Fiecare isi mentine echilibrul cum poate, iar pentru asta unii recurg la mijloace neconventionale. In cazul de fata problema este de a decide daca Traian Basescu are, pentru trupul natiunii, un rol binefacator sau distructiv. Dificultatea evaluarii tratamentului medical vine de regula din insuficienta examinare a simptomelor, care pot fi inselatoare. Ne putem amagi usor atunci cand cauzele bolii raman imprecise, cand diagnosticul este o controversa. Asta fara indoiala, caci in primul rand asupra bolii de care am suferi nu suntem de acord. Noi nu stim care este boala si nu stim sau nu recunoastem nici macar ca am suferi de vreo boala.
Chestiunea
