Cu ceva vreme in urma cineva imi spunea: „Ma sperie intr-un fel conceptul de antologie, prin conotatia didactica!“. Mie antologiile imi par capitole de istorie literara, momente ale literaturii care spun cititorilor „iata unde ne aflam“, momente conservate pentru mai tirziu, cind cineva ar dori sa reconstituie drumul parcurs.
Cind vorbim despre literatura F&F, antologiile se impun cu atit mai mult, pentru ca revistele sint putine, iar editurile care risca publicind autori romani si mai putine. Ce editura ar fi publicat in 1995 carti semnate de Don Simon, Danut Ivanescu si ceilalti autori cuprinsi in Motocentauri pe acoperisul lumii? E drept ca existau numerele din Jurnalul SF in care au publicat zeci de texte, dar... literatura este facuta din carti.
Au existat in ultimii 15 ani destule antologii, nu insa si suficiente. SF-ul romanesc ar trebui sa aiba in fiecare an cite o antologie, dupa modelul acelor YEAR’S BEST SCIENCE FICTION ale lui Gardner Dozois – asta pentru a sti si pentru a ne reaminti. Nu e cazul acum sa ne intrebam „da? si cine ar fi cel care va alcatui antologia oficiala?“, pentru ca, in linii mari, textele ar trebui sa fie cam aceleasi (da, sigur, mai e si partea de subiectivism a antologatorului, viziunea lui asupra a ceea ce este valoare ca SF si ca literatura). Daca am avea un Romcon in fiecare an ar fi mult mai simplu, am sti care sint textele bine primite de public, acest antologator mai mereu neglijat de catre editori. Si nu stiu cum fac de ma intorc din nou la sustinerea existentei Romcon-ului...
Spuneam ca au fost destule antologii, mai mult sau mai putin reusite, succesul lor venind si din ceea ce si-au propus antologatorii. Au fost antologii de grup, antologii de conjunctura, de relatii tovarasesti, de ce-o da Domnul. De unele ne amintim pentru ca au lasat urme, altele n-au lasat decit gustul amar al orgoliilo
