Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ecaterina Bătmîndru, solista de aur a trupei „Seva“ (VIDEO)

Publicat in Adevarul, miercuri 25 august 2010 ·

Tânăra a îmbrăţişat domeniul muzical încă din copilărie, iar acum se poate mândri că ştie să cânte la pian, chitară acustică şi chitară bass. În prezent, Ecaterina face parte din trupa de muzică pop-rock „Seva".

Talentul pentru muzică l-a moştenit de la tatăl ei, un strălucit profesor de muzică. „Am început să cânt de când aveam 5 ani. Părinţii mei i-au cumpărat surorii mele mai mari un pian la care să-şi exerseze cântecele. Din acel moment, de când am auzit ce sunete minunate poate să redea, am rămas fascinată şi legată de aceste acorduri melodioase", mărturiseşte tânăra.

Din dorinţa de a evolua pe plan muzical, Ecaterina s-a înscris la Liceul de Artă din Braşov, însă după un an a fost nevoită să se transfere la Colegiul Naţional „Unirea". În perioada liceului a avut prilejul să se îndrăgostească de acordurile de chitară, care au încântat-o pentru totdeauna. „Atunci când eram în clasa a X-a am primit prima mea chitară acustică, instrument pe care îmi compun şi astăzi piesele", a spus Ecaterina.

Solista trupei „Seva"

Tot în perioada frumoşilor ani de liceu, Ecaterina şi-a întemeiat şi prima formaţie. Sub numele de „Karma", trupa de pop-rock i-a oferit şansa de a participa, cu emoţii, la Festivalul Gaudeamus, unde locul III obţinut la secţiunea „Creaţie" a convins-o definitiv să se dedice muzicii.

Mai apoi a avut o perioadă în care se pregătea intens la Clubul Elevilor şi cânta alături de o colegă muzică folk. După o scurtă perioadă în care a cântat şi solo, participând la câteva emisiuni tv locale, Ecaterina şi prietenul ei Adi au pus bazele formaţiei pop-rock „Seva". „Iniţial, adică în 2008, am fost 5 în formaţie, eu şi patru băieţi, iar acum suntem patru. Eu sunt solista şi cânt la chitară-bass, Adi este la clape, Dodo la chitară şi Tero la tobe. Ne completăm foarte bine unul pe altul şi sperăm să ne îndeplinim visul de a fi pe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 35 minute
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum o ora
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum 2 ore
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului!

Ziua Constanta acum 2 ore
Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie, când vor avea loc evenimente dedicate Zilei Copilului. ''Deschiderea domeniului la public va avea loc sâmbătă, 1 iunie 2024. În acea zi, în Satul Regal vor avea loc evenimente dedicate Zilei

Un clip viral cu Robert de Niro în care strigă la manifestanţi anti-Israel este, de fapt, o repetiție pentru un serial Netflix

HotNews acum 2 ore
O înregistrare video cu Robert de Niro strigând la demonstranţi a devenit virală pe internet și a fost interpretată pe reţelele de socializare ca fiind o manifestare a actorului american de susţinere a Israelului este, de fapt, o repetiţie pentru fi

Zelenski: Rusia a folosit în aprilie 300 de rachete, 300 de drone şi 3.200 de bombe ghidate împotriva Ucrainei. Doar forţa poate opri această teroare

News.ro acum o ora
Rusia a folosit peste 300 de rachete, aproximativ 300 de drone de tip Shahed şi peste 3.200 de bombe ghidate în atacurile din aprilie asupra Ucrainei, a declarat joi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează Reuters. "Doar forţa poate opr

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 2 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Surse Deputatul Dumitru Focșa, suspectat că și-a bătut nevasta – a fost emis ordin de protecție. Reacția parlamentarului

Ziua Constanta acum o ora
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Un nou scandal zguduie lumea politică, î

Vremea

București
acum

16°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°