Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încă două meciuri

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 14 septembrie 2009 ·

Dinamo vrea să-i dea drumul lui Cristea la Al Ahli Dubai după partidele cu Sturm Graz şi Urziceni. Mijlocaşul solicită o mărire salarială dacă transferul pică

Arabii de la Al Ahli Dubai au transmis că vor trimite la mijlocul acestei săptămîni banii pentru împrumutul lui Adrian Cristea pe un an. Acţionarii au discutat pe marginea subiectului şi au hotărît: "Cel mai bine ar fi să-i dăm drumul peste vreo 8-9 zile, să ne mai folosim de el în astea două meciuri grele care urmează, cu Sturm Graz şi cu Urziceni".

Arabii nu s-ar opune întrucît perioada de transferuri în Orient se încheie pe 23 septembrie, iar Andone şi-l doreşte pe Cristea cu o zi mai tîrziu, cînd este programată Supercupa Emiratelor.

Salariu mare ca să rămînă

Adrian Cristea şi-a dat acordul să plece la Al Ahli Dubai, mai ales că are promis un contract de 250.000 de euro pînă în vară, care s-ar putea dubla dacă va fi transferat apoi definitiv. Mijlocaşul de 25 de ani a luat în calcul şi să continue la Dinamo. "Dacă nu se face transferul la Dubai, ar vrea 30.000 de euro în plus la contract. Acum are 70.000 pe an şi e cel mai prost plătit dintre mijlocaşii de la Dinamo, asta deşi şefii şi colegii îl flatează că e cel mai bun, cel mai tare. Dar cînd e vorba de bani, e cel mai slab!", spun apropiaţii "Prinţului".

"Mai pregătim surprize!"

Gabriel Paraschiv, căpitanul gălăţenilor, spune că Oţelul este din nou pe o pantă ascendentă după victoria din Ştefan cel Mare. "Lumea ne vedea deja cu un pas în liga secundă, dar nu va fi cum vor alţii. Vom face o figură frumoasă în Liga I. Uşor, uşor, echipa asta se încheagă şi vom mai produce surprize! Asta e Oţelul, pierde cu Unirea acasă şi bate apoi în Ştefan cel Mare", a zis fotbalistul de 31 de ani.

Liber la prime?

Succesul din Ştefan cel Mare le-ar putea debloca primele gălăţenilor, care fuses

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Război în Ucraina: Forţele ucrainene anunţă că au respins sâmbătă 59 de atacuri

News.ro acum 2 ore
Forţele de apărare ucrainene au respins, sâmbătă, 59 de atacuri inamice în cinci sectoare ale liniei de front, cele mai multe dintre ele pe ruta Avdiivka, relatează ukrinform.net. În total, 71 de situaţii de luptă au avut loc pe linia frontului pe p

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Tradiţii şi obiceiuri în Duminica Floriilor. Care este superstiţia pentru fetele nemăritate

Mediafax acum 44 minute
Ortodocşii prăznuiesc, duminică, 28 aprilie, Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim. În jurul acestei sărbători au apărut nenumărate obiceiuri şi tradiţii, a

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 8 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 9 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 9 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 10 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 9 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 8 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

dum.

8°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°