Vechile obiceiuri, cele de pe vremea planurilor cincinale, când se lucra în dorul lelii, dar se raportau realizări istorice în câmpul muncii, au rădăcini groase, cărora nu li se poate veni de hac cu una, cu două. Şi acum se mai întâlnesc destui oameni – şi la stat, şi la privat, cum se spune prin popor – care atunci când sunt puşi să facă o treabă care ţine de serviciul lor, de munca pentru care sunt plătiţi, se fofilează, îşi fură singuri căciula, o-ntorc ca la Ploieşti.

Şi dacă tot a venit vorba de Ploieşti, acolo s-a inaugurat, recent, noua Sală a Sporturilor din oraş, inaugurare cu fast, pupături, bezele şi urări de toate cele. După doar câteva zile, un spectator morcovit a trimis presei o fotografie făcută dintr-o tribună din care nu se poate zări una dintre porţile de handbal, din pricina unui zid al sălii care s-a lăsat şi el construit pe-acolo, ca nerodul. Acum ce ar trebui să facă dibacii constructori care au modernizat sala, să dărâme zidul cu pricina, ca meşterul Manole? Să-şi toarne cenuşă-n cap pe motiv că au fost niţel cam distraţi când nu s-au gândit că îndeobşte lumea care merge într-o sală de sport se duce să urmărească nişte meciuri, nu să se joace pe telefon sau să se uite la ziduri? Cel mai simplu ar fi ca aceia care au reabilitat şi cică şi modernizat sala de sport să dea vina pe spectatorii care nu pot vedea poarta.O altă mostră de cum se munceşte pe unele şantiere ale patriei vine de la gazoductul Iaşi – Ungheni. Muncitorii care erau acolo sâmbătă, când s-a dus în vizită premierul Ponta, au fost lăudaţi de acesta că lucrează şi în această zi a săptămânii. Dacă vă gândiţi însă că la o oră, două, după ce a plecat şeful Guvernului mai era cineva care să lucreze pe şantier vă înşelaţi. Atâta vreme cât vor fi unii chitiţi să taie cât mai multă frunză la câini sau să lucreze fără să-şi ia şi neuronii cu ei la muncă, nu avem de ce să ne mirăm c