Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Box-Mihai Leu: Cred că Lucian Bute va câştiga înainte de limită

Publicat in Adevarul, joi 26 noiembrie 2009 ·

Mihai Leu, campion mondial la categoria semi-mijlocie, versiunea WBO, primul deţinător al centurii profesioniste din boxul nostru, se arată încrezător în forţele lui Lucian Bute de a-şi apăra centura IBF de la categoria supermijlocie şi pronostichează o victorie înainte de limită a românului în meciul cu mexicanul Librado Andrade, programat sâmbătă la Quebec.

''Îl cunosc pe Lucian de foarte mult timp, este un boxer serios. În primul meci cu Andrade a făcut o greşeală, trebuie să recunoaştem că a greşit, dar cred că de această dată va câştiga mult mai clar. Sunt convins că va fi un meci foarte echilibrat, Andrade va ataca de la început, dar eu cred că Lucian poate să câştige. El este campion mondial, dar singurul lucru care pot să il recomand, pentru că de partea tehnică şi de pregătire ştie cum să se ocupe, e important să rămâi întotdeauna cu picioarele pe pământ, să-ţi tratezi adversarii cu maximă seriozitate, iar eu cred că Lucian îşi va păstra titlul pentru că îl preocupă mult asta. Eu cred că Lucian va câştiga înainte de limită'', a declarat Mihai Leu, invitat miercuri la Gala Fotbalului Românesc, potrivit Agerpres.

Lucian Bute va fi susţinut de peste 15.000 de fani în meciul revanşă cu Andrade, dar acest lucru nu va conta prea ult acolo în ring. Prima confruntare dintre cei doi a avut loc la Montreal, iar a doua va fi la Quebec. ''Uneori când boxezi acasă, presiunea este mult mai mare, dar la acest nivel de cele mai multe ori spectatorii nu mai joacă un rol aşa de important, pentru că tu eşti concentrat asupra meciului şi nu asculţi neapărat ce se întâmplă în jurul tău. Trebuie să ai o putere de concentrare foarte mare, ca să nu te intereseze nimic din jurul tău. Va fi o presiune în plus faptul că se transmite meciul în direct la noi, dar poate fi şi o motivaţie în plus pentru el'', a adăugat fostul campion.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 3 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum o ora
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 8 minute
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Un actor cunoscut a murit subit la vârsta de 59 de ani

Mediafax acum 18 minute
Un actor cunoscut a murit pe neaşteptate la vârsta de 59 de ani. Este vorba despre Brian McCardie. Actorul scoţian este cunoscut în special pentru rolul din Line Of Duty.

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum o ora
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 4 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum o ora
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 6 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Descoperirea terifiantă făcută de arheologi în casa lui Hermann Goring, prietenul lui Adolf Hitler: „Am fost complet șocați"

Ziua News acum o ora
Schelete înfiorătoare, cu membre lipsă, au fost găsite în „Bârlogul Lupului", unde a locuit cândva un apropiat de top al lui Hitler, relatează The Sun. Arheologii germani și polonezi au făcut această descoperire înfricoșătoare în timp ce făceau săpă

Vremea

București
acum

16°
mie.

11°/21°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
Iasi
acum

16°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/15°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

8°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

16°
mie.

10°/22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°