Spune despre sine că este „un actor poznaş al scenei şi serialelor TV“. De 20 ani este aplaudat de spectatorii Teatrului Naţional Marin Sorescu, iar din 2007 urmărit de români pe micul ecran în producţiile „Inimă de ţigan“, „Regina“ şi „Aniela“.

Studenţia a fost perioada care a mediat întâlnirea cu scena. S-a întâmplat să fie într-un spaţiu generos, Naţionalul din Târgu-Mureş. În toţi anii a jucat în Teatrul Studio al universităţii pe care o urma. Viaţa l-a adus în Cetatea Banilor, în 1990, şi într-un univers însufleţit de nume mari ale scenei româneşti: Teatrul Naţional Marin Sorescu. După tot acest timp se grăbeşte să spună că este cel mai adesea oltean şi bănuieşte că i-au fost de un real folos cele învăţate de la această tipologie când a dat probe pentru rolurile Mărin de la Zlatina sau Rache Vechilul, din serialele de televiziune, roluri care i-au redefinit noţiunea de vedetă, celebritate.

„Nu zic eu că sunt vedetă, nici vorbă, dar mi-am dat seama câtă notorietate îţi aduce imaginea de la televizor, cu toate bucuriile şi buclucurile generate de ea“, mărturiseşte actorul.

S-au terminat sezoanele filmărilor, dar îşi aminteşte cu drag de „echipa faină şi atmosfera bună“ de la Buftea, de regizorii Iura Luncaşu, Alex Fotea şi de producătorul general Ruxandra Ion. În cele trei seriale: „Inimă de ţigan“, „Regina“ şi apoi „Aniela“ s-a integrat uşor, privindu-le ca pe teatru jucat în faţa camerelor de filmat. Graţie lor a stat aproape de mari actori, printre ei numărându-se şi regretatul Gheorghe Dinică.

Peste 30 de personaje

Dacă Nick şi Malvolio s-au transformat de-a lungul vremii în personaje aproape de sufletul actorului Constantin Cicort, nu înseamnă că vreunul din celelalte, deloc puţine, i-ar fi mai puţin dragi. Le este recunoscător pentru şansa de a fi bătut lumea în lung şi-n lat, de a fi jucat în teatre al căror prag doar