Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paris Jackson, fiica lui Michael Jackson, spitalizată de urgenţă după tentativă de sinucidere

Publicat in Gandul, miercuri 5 iunie 2013 ·

Paris Jackson, fiica starului Michael Jackson, a fost transportată de urgenţă la spital după o posibilă tentativă de sinucidere, relatează site-ul TMZ.

"Se va face bine", a declarat o sursă medicală citată de CNN.

Serviciile de ambulanţă din Los Angeles au fost solicitate de urgenţă, miercuri dimineaţă, la reşedinţa familiei Jackson din Calabasas.

Surse medicale au declarat că ar putea fi vorba de o "supradoză" şi că pacientul a fost transportat la spital.

Însă bunica adolescentei de 15 ani, Katherine Jackson, a confirmat prin intermediul avocatului familiei că este vorba de o tentativă de sinucidere. "A suferit mult după pierderea tatălui ei. Dar nu ştim exact ce a făcut-o să recurgă acum la acest gest", a precizat avocatul.

Mama adolescentei, Debbie Rowe, a confirmat că fiica ei a încercat să se sinucidă, explicând că tânăra "a trecut prin multe în ultima perioadă".

Cu câteva ore înaintea incidentului, Paris Jackson a scris pe Twitter: "Ieri, toate problemele mele păreau să fie atât de departe, acum se pare că au revenit şi vor rămâne. Mă întreb de ce lacrimile sunt sărate".

Michael Jackson, decedat pe 25 iunie 2009, are trei copii - Prince, Paris şi Blanket. Cei trei adolescenţi şi bunica lor, Katherine Jackson, au dat în judecată compania AEG Live acuzând-o de responsabilitate pentru decesul starului Michael Jackson din cauza unei supradoze. Paris şi Prince ar urma să depună mărturii în acest proces la sfârşitul lunii iunie.

Paris Jackson, fiica starului Michael Jackson, a fost transportată de urgenţă la spital după o posibilă tentativă de sinucidere, relatează site-ul TMZ.

"Se va face bine", a declarat o sursă medicală citată de CNN.

Serviciile de ambulanţă din Los Angeles au fost solicitate de urgenţă, miercuri dimineaţă, la reşedinţa familiei Jackson din Calabasas.

Surse medicale au

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 32 minute
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 9 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Infotrafic Porturile de la Marea Neagră, închise din cauza vântului puternic

Ziua Constanta acum 51 minute
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că au fost suspendate manevrele navelor în porturile de la malul Mării Negre,din cauza vântului puternic. Reamintim că municipiul Constanța se află astăzi, 4 mai 2024 sub

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 4 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Klaus Iohannis, mesaj adresat creștinilor ortodocși: Învierea Domnului reamintește tuturor chemarea creștină la iubirea aproapelui şi îndemnul conviețuirii în pace și bună înțelegere

G4Media acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a postat un mesaj, în Sâmbătă Mare, îndemnând la „conviețuire în pace și iubirea aproapelui”. „Sărbătoarea Sfintelor Paști ne apropie, pentru a trăi împreună Învierea Domnului. Oriunde ne-am afla, celebrăm în c

The Guardian: Super-bogaţii cheltuiesc până la 500.000 de dolari pe pachete exclusive pentru Jocurile Olimpice de la Paris

News.ro acum o ora
Cei mai bogaţi oameni din întreaga lume pot cheltui până la 500.000 de dolari (400.000 de lire sterline) pe pachete "ultra-exclusive" pentru Jocurile Olimpice de la Paris 2024, despre care promotorii susţin că includ întâlniri cu sportivii, acces la

Klaus Iohannis, mesaj de Paşte: Gândurile noastre se îndreaptă şi către semenii aflaţi în suferinţă, care trec prin încercările cumplite ale unui război nemilos

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşre, în care a vorbit despre ”biruinţa vieţii asupra morţii şi a luminii asupra întunericului”, dar şi despre gândurile care se îndreaptă către ”semenii aflaţi în suferinţă, care trec pr

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum 3 ore
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°