Ioan Talpeş, fost consilier prezidenţial, a fost audiat, ieri, la Parchetul instanţei supreme, în calitate de martor, în dosarul în care sirianul Muhammad al-Nashiri a reclamat deţinerea sa într-o închisoare CIA din România.
Acesta a refuzat să dea declaraţii presei, la indicaţia procurorilor. Al-Nashiri a fost capturat la sfârşitul lunii octombrie 2002, în Dubai - Emiratele Arabe Unite. Până în noiembrie 2002, el a fost transferat în custodia CIA. După o scurtă şedere la “Salt Pit”, agenţii americani l-au dus la o altă închisoare secretă a CIA în Bangkok, Thailanda, unde a rămas până în 4 decembrie 2002. Pe parcursul a două sesiuni de interogare separate, l-au supus pe saudit la aşa-numita “simulare a înecului”.