Soţia lui Cabral a constatat pe propria piele dificultăţile şofatului în această perioadă.
"Alunecă rău, indiferent de calitatea cauciucurilor noastre de iarnă", a spus Andreea despre orice fel de automobile. "Încă din parcare mersul cu maşina a devenit o mare provocare zilele astea. Deszăpezirea maşinii durează minute bune, iar la punerea ei în mişcare gheaţa şi zăpada îngheţată te aruncă pe şleaurile formate, de parcă maşina ar merge pe şină şi n-ar avea direcţie controlabilă", scrie vedeta pe blogul personal.
"Ieri, în drum spre casă am avut senzaţia clară de montagne russe. Sentimentul e plăcut în general, dar nu şi de la volanul maşinii care glisează necontrolat în toate direcţiile".
Iată care sunt sfaturile ei: "Pentru a nu rămâne înzăpeziţi pe străduţe, e obligatoriu să aveţi în portbagaj o lopată mare şi să purtaţi bocanci sau cizme groase (fără toc). De fapt, mai bine ţineti lopata în maşină, că portbagajul îngheaţă primul. Oricum, e posibil să aveţi nevoie şi de susţinere dinspre portbagaj. Şi atunci vă trebuie voluntari, să împingă maşina".
"Asta e, se pare că până ies ghioceii orice ieşire din casă vine la pachet cu un grad sporit de risc, indiferent de mijlocul de transport folosit. Totuşi, până se mai topeşte zăpada asta insistentă, vă recomand să mergeţi cu metroul!", mai spune Andreea.