Un oficial iranian de rang înalt a oferit un cec în valoare de şapte milioane de dolari unui om de afaceri apropiat lui Mohamed ElBaradei, tranzacţie care a avut loc la Bucureşti cu scopul finanţării campaniei electorale a acestuia, potrivit cotidianului kuwaitian Al-Siyassa, citat de blogul MEMRI.
Potrivit acestui cotidian kuwaitian, cunoscut pentru opoziţiafaţă de regimul de la Teheran, omul de afaceri a promis că îi vaacorda lui ElBaradei "orice formă de asistenţă necesară pentru caacesta să câştige alegerile, inclusiv informaţii pentru a fifolosite împotriva actualului preşedinte" egiptean, HosniMubarak.
Fost director al Agenţiei Internaţionale pentru EnergieAtomică (AIEA), Mohamed ElBaradei s-a declarat, la sfârşitul luifebruarie, "pregătit să candideze" în alegerile prezidenţialeegiptene din 2011, chiar şi împotriva actualului şef al statului,Hosni Mubarak.
În vârstă de 67 de ani, Mohamed ElBaradei a făcut apel înultimele luni la o democratizare a regimului preşedintelui HosniMubarak, aflat în funcţie de 29 de ani.
În calitate de director general al AIEA, Mohamed ElBaradei afost acuzat în repetate rânduri, în special de Washington, că nus-a dovedit a fi suficient de sever cu Iranul, în legătură cudosarul nuclear. De asemenea, el a fost acuzat de Israel şi Franţacă ar fi ascuns dovezi împotriva Iranului, acuzaţii pe care le-arespins.
Blogul MEMRI este un serviciu furnizat de The Middle East MediaResearch Institute (MEMRI), o organizaţie independentă cu sediul laWashington.